​Patinatorii ruşi Victoria Sinitsina şi Nikita Katsalapov au devenit campioni ai lumii la dans pe gheaţă, pentru prima oară în cariera lor, sâmbătă seara la Stockholm, în absenţa francezilor Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron, cvadruplii câştigători ai titlului mondial, informează AFP.

Victoria Sinitsina si Nikita KatsalapovFoto: isu.org

Sinitsina şi Katsalapov, campioni europeni în 2020, s-au impus cu un total de 221,17 puncte, devansându-i pe americanii Madison Hubbell şi Zachary Donohue, medaliaţi cu argint (214,71 puncte), şi pe canadienii Piper Gilles şi Paul Poirier, care au intrat în posesia medaliilor de bronz (214,35 puncte).

În condiţiile unui calendar perturbat de pandemia de coronavirus, francezii Papadakis şi Cizeron, vicecampioni olimpici în 2018, au anunţat în luna ianuarie decizia de a nu lua parte la Mondialele din Suedia, preferând să se concentreze asupra pregătirilor pentru JO de la Tokyo.

Conform Xinhua, acesta este primul titlu mondial la dans pe gheaţă cucerit de un cuplu din Rusia începând din 2005.

“Nu am covinte pentru a exprima ce simt. Sunt foarte mândru de partenera mea Vika, este o luptătoare adevărată. Merită asta. Câştigăm experienţă cu fiecare competiţie la care participăm. Nu este ca şi cum am zbura spre ceruri şi nu am putea să coborâm. Muncim de două ori mai mult, pentru că ştim că putem mai mult”, a declarat Katsalapov.