​Ediția din 2023 a Turului Franței va începe în Țara Bascilor, potrivit organizatorilor evenimentului. Este pentru a doua oară în istorie când cea mai importantă competiție de ciclism începe în Spania.

Turul FranteiFoto: Captura YouTube

În 1992, startul competiției a fost dat tot în Spania, la San Sebastian. În 2023, Turul Franței va începe la Bilbao.

Directorul general al competiţiei, Christian Prudhomme, a declarat că după startul Turului din 1992, ”aleşii de acolo nu au încetat să ne scrie sau să ne contacteze pentru a putea găzdui din nou Turul Franţei”.

Astfel că după 30 de ani, susține Prudhomme, dorința le-a fost ascultată.

Ţara Bascilor este terenul ideal pentru organizarea unei competiţii de ciclism. În plus, publicul de acolo este printre cele mai bune din lume. Astfel, dorinţa politică, terenul pentru o cursă frumoasă, peisaje extraordinare şi fervoarea publicului formează un cocktail câştigător pentru ciclism”, a ținut să mai adauge directorul general al competiţiei.

Turul Franței va începe anul acesta în Brest, fiind pentru a patra oară în istorie când startul are loc în orașul din vestul Franței, potrivit l’Equipe.

Competiția trebuia să aibă startul la Copenhaga (Danemarca), dar s-a luat hotărârea ca, din cauza pandemiei, capitala Danemarcei să fie punctul de plecare pentru Turul Franței la ediția din 2022.