"Ce sporturi pot funcţiona fără public? Ce sporturi pot fi viabile economic fără să vândă locuri pe stadioanele lor sau în sălile lor? Nu este meseria mea. Nu cunosc datele financiare", a subliniat Andrew Cuomo, care i-a îndemnat pe conducătorii sportivi, cu care a discutat anterior, "să fie creativi" şi să "încerce să găsească o soluţie".
Ce competiții au funcționat în pandemie
Mai multe hipodromuri americane, în special în Florida, continuă de asemenea să organizeze curse, însă fără public.
Niciunul dintre marile campionate sportive din Statele Unite nu au anunţat deocamdată o dată de reluare a competiţiilor lor.
Potrivit lui Andrew Zimbalist, profesorul de economie sportivă la Smith College din Massachusetts, fiecare mare ligă americană atrage minimum 40% din veniturile sale din vânzarea de bilete.
Însă, în cazul tuturor celorlalte campionate şi ligi din Statele Unite, cifra de afaceri provenită din vânzarea biletelor este sensibil mai ridicată, în condiţiile în care sumele primite pentru drepturile de difuzare sunt mult mai scăzute, informează Agerpres.