​Ministrul Sporturilor din Franţa, Roxana Mărăcineanu, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru Eurosport, că domeniul pe care-l coordonează nu se află printre priorităţile executivului de la Paris în planul de relaxare a restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus şi că nu va fi sfârşitul lumii dacă Turul Franţei şi turneul de la Roland Garros nu vor avea loc, informează lequipe.fr.

Roxana MaracineanuFoto: Captura YouTube

"Cert este că sportul nu va fi o prioritate în societatea noastră. Nu este o prioritate astăzi în deciziile luate de guvern", a spus ea.

Reluarea competiţiilor sportive nu se va face dacă organizatorii nu vor avea la dispoziţie materialele sanitare de protecţie, a precizat ea.

"Dacă la ieşire (n.r. - din izolare), nu există suficiente măşti, dacă, la fel ca astăzi, testele rămân rezervate persoanelor care prezintă simptome şi dacă asta este condiţia pe care o promovează sportivii - care vor avea posibilitatea dreptului de retragere - acest lucru nu se va face. Până la 11 mai, poate că lucrurile vor evolua. (...) Evident, o reluare la mijlocul lunii iunie este scenariul optim, dar există şi altele. Cel al reluării, probabil, în septembrie a campionatelor, chiar şi a unui sezon anulat în acest an pentru a putea relua mai bine sezonul următor", a spus Mărăcineanu.

Potrvit ministrului, competiţiile şi evenimentele vor fi reluate cu porţile închise sau în mod gradual cu restricţii foarte stricte la nivelul spectatorilor prezenţi. Interdicţia adunărilor publice cu participare numeroasă, valabilă până la mijlocul lunii iulie, ar putea fi prelungită până cel puţin în septembrie sau chiar până când va fi găsit un vaccin, a spus Roxana Mărăcineanu.

"Va trebui să reinventăm şi să ne imaginăm sportul de mâine", a afirmat ministrul, adăugând că "toate evenimentele care pot fi reluate vor avea loc oricum cu porţile închise sau cu restricţii foarte stricte, iar aceasta este singura modalitate prin care sportul profesionist şi cel amator vor supravieţui, până la noi ordine".

Turneul de la Roland Garros (24 mai - 7 iunie) şi Turul Franţei (27 iunie - 19 iulie) au fost amânate pentru 20 septembrie - 4 octombrie, respectiv 29 august - 20 septembrie, dar desfăşurarea lor nu este certă.

"Dacă acest lucru nu este posibil, nu va fi sfârşitul lumii. Va fi, fără îndoială, sfârşitul multor lucruri care au fost susţinute de veniturile din acest turneu şi din Turul Franţei", a precizat fosta înotătoare de origine română.

Franţa este pe locul 4 în lume în rândul ţărilor cel mai afactate de pandemia de coronavirus, cu aproape 160.000 de cazuri de infectare şi 21.340 de decese, informează News.ro.