Ediţia 2020 a Turului ciclist al Franţei se va derula între 29 august şi 20 septembrie, cu startul la Nisa şi sosirea la Paris, conform noii programări confirmate miercuri de Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), citată de AFP.

Turul FranteiFoto: Captura YouTube

Programarea iniţială prevedea desfăşurarea Marii Bucle din acest an între 27 iunie şi 19 iulie, dar pandemia de coronavirus a dat peste cap tot calendarul competiţional. Niciodată, Turul Franţei nu a început aşa de târziu de la înfiinţarea sa în 1903.

UCI a anunţat de asemenea prelungirea perioadei de suspendare a competiţiilor cicliste până la 1 iulie, la finalul unei reuniuni cu reprezentanţii fenomenului, echipe, rutieri şi organizatori.

În contextul amânării Turului Franţei, Turul Spaniei va fi mutat către finalul sezonului.

Campionatele Mondiale pe şosea, de la Aigle-Martigny (Elveţia), au fost menţinute în schimb la datele iniţiale, între 20 şi 27 septembrie, ceea ce înseamnă că participanţii la Turul Franţei vor avea o pauză de şase zile înainte de a concura şi la Mondiale.

UCI nu a luat încă o decizie în privinţa curselor clasice de primăvară şi Turul Italiei, iar noul calendar competiţional ar urma să fie dat publicităţii cel mai târziu pe 15 mai.

''Giro se va disputa după Mondialul pe şosea şi va fi urmat de Vuelta'', a precizat UCI.

În Franţa, unde pandemia de coronavirus a cauzat peste 15.700 de decese, nicio cursă nu este prevăzută înainte de mijlocul lunii iulie, ca urmare a anunţului preşedintelui Franţei de a prelungi restricţiile până la această dată, susține Agerpres.