Ultimele două etape ale Turului ciclist al Emiratelor Arabe Unite au fost anulate ca urmare a înregistrării a două cazuri de infectare cu Covid-19 în rândurile participanţilor, relatează Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cei doi sunt italieni, componenţi ai stafului uneia dintre echipe, potrivit Abu Dhabi Sports Council.

Toţi participanţii la competiţie, sportivi, stafuri şi organizatori, între care şi Chris Froome, au fost supuşi unor teste pentru depistarea coronavirusului.

“Decizia a fost luată pentru a se asigura protecţia tuturor participanţilor. Siguranţa este prioritară”, se arată într-un comunicat al consiliului.

“Este păcat că Turul Emiratelor a fost anulat, dar sănătatea publică trebuie să fie prioritatea. Aşteptăm cu toţii testele şi vor rămâne la hotel până la noi ordine. Sper ca persoanele afectate să se vindece repede şi că nu mai apar alte cazuri de coronavirus”, a notat Chris Froome pe reţelele de socializare.

Ultimele două etape ale cursei ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă (Al Ruwais - Al Mirfa, 158 km) şi duminică (Al Maryah – Abu Dhabi, 127 km).

Noul coronavirus a infectat până în prezent peste 80.000 de oameni şi a dus la moartea a aproape 3.000 de persoane, majoritatea în China.