Românca Ilinca Pantiş (CS Riposta) a cucerit medalia de bronz în proba feminină de sabie, joi, la Campionatele Europene de scrimă pentru juniori de la Porec (Croaţia), informează Agerpres.

Ilinca Pantis, bronz la Europene de junioriFoto: EFC/Bizzi Team

Pantiş a trecut în primul tur de Kira Keszei (Ungaria) cu 15-11, în turul secund a învins-o pe franţuzoaica Anne Poupinet, cu 15-12, în optimi a câştigat cu 15-11 contra alte scrimere maghiare, Sugar Katinka Battai, în sferturi s-a impus în faţa rusoaicei Valeria Kobzeva cu 15-5, dar a pierdut semifinala cu o altă reprezentantă a Rusiei, Daria Drozd, cu 10-15.

Medalia de aur a fost cucerită de bulgăroaica Ioana Ilieva, după finala cu Drozd, o altă medalie de bronz revenindu-i italiencei Alessia Di Carlo.

Sabina Martiş (CSA Steaua) a ocupat locul 17, Ioana Radu (CSM Iaşi) s-a clasat pe 45, iar Maria Matei (CS Dinamo) pe 49. Antrenorii lotului sunt Cătălina Anghel, Lucian Dina, Constantin Sandu, Alexandru Siriţeanu şi Cristian Lupu.

La spadă masculin, Alex Oroian (CS Dinamo) a terminat pe locul 49, Alexandru Stoica (CS UNEFS) s-a clasat pe 75, Răzvan Crăciun (CSA Steaua) pe 77, iar Tudor Surducan (CS Satu Mare) pe 86. Antrenorii lotului sunt Petrică Ungureanu, Iulian Bratu şi Francisc Csiszar.

Vineri vor avea loc probele de floretă masculin şi spadă feminin. La floretă vom fi reprezentaţi de Silviu Roşu, Alexandru Pîrva, Alexandru Sîrb, Vlad Roşu (toţi de la CSA Steaua), antrenori fiind Florin Gheorghe, Alexandru Gheorghe, Mihai Predescu. Mihaela Leonte, Andrada Ghica (CS Dinamo), Cristina Constantinescu (CSA Steaua) şi Talida Enache (CS UNEFS), conduse de antrenorii Alina Ciuculescu, Iulian Bratu şi Alexandru Marin, vor concura la spadă.