​Didier Gailhaguet a vorbit despre o “dictatură ministerială” după ce a demisionat din funcţia de preşedinte al federaţiei franceze a sporturilor de iarnă, el acuzând-o pe Roxana Mărăcineanu, ministrul Sporturilor. În replică, Mărăcineanu a spus că ea ştie ce este dictatura de fapt, deoarece s-a născut în România, relatează bfmtv.com.

Roxana MaracineanuFoto: Captura YouTube

“În faţa unei dictaturi ministeriale şi în special a ameninţării un pic ruşinoasă de o retragere a autorizării, nu m-am gândit că aş putea fi o piedică pentru federaţia mea, pe care am construit-o cu răbdare de peste 15 ani, şi cu atât mai puţin o piedică pentru aceste cluburi şi pentru aceşti sportivi de nivel înalt pe care i-am ajutat din toate puterile”, a afirmat Gailhaguet.

Roxana Mărăcineanu a reacţionat spunând că nu are “o luptă personală” cu Gailhaguet. “Însuşi faptul că domnul Gailhaguet s-a apărat spunând că nu era la curent poate naşte întrebări. Şi-a asumat această responsabilitate demisionând. Îl invit să răspundă cu exactitate întrebărilor care îi vor fi puse. Spune că sunt dictator. M-am născut în România, ştiu ce este aceea dictatură. Pot să discut despre asta cu el, dar cred că are deja unele elemente”, a afirmat ea.

Mărăcineanu s-a născut la 7 mai 1975, la Bucureşti şi a emigrat în Franţa în 1984. În 1998, la Perth, Roxana Mărăcineanu a devenit prima sportivă din Franţa care a cucerit tilul mondial la nataţie. În 2000, ea a ocupat locul al doilea în proba de 200 metri spate la JO de la Sydney, fiind întrecută de Diana Mocanu. Din 2004, când s-a retras din activitatea sportivă, Roxana Mărăcineanu a fost consultant la posturi TV şi a îmbrăţişat şi o carieră politică, fiind consilier regional în Île de France (regiunea Parisului). Mărăcineanu este ministrul francez al Sporturilor din septembrie 2018.

Preşedintele federaţiei franceze a sporturilor de iarnă, Didier Gailhaguet, a demisionat, sâmbătă, în urma scandalului de viol în care este implicat antrenorul de patinaj Gilles Beyer.

În cartea “Un si long silence”, Sarah Abitbol, de zece ori campioană a Franţei la patinaj artistic în proba de perechi, a susţinut că a fost violată de antrenorul său, Gilles Beyer, în perioada 1990-1992. Beyer a fost acuzat apoi şi de alte foste sportive.