​Epidemia provocată de coronavirusul din China care a dus la moartea a sute de oameni a afectat mai multe evenimente sportive internaţionale, notează Reuters, care prezintă o listă a competiţiilor afectate, informează News.ro.

spitale Wuhan plineFoto: Captura video
  • ATLETISM

Campionatele Mondiale în sală, care ar fi trebuie să aibă loc la Nanjing, în perioada 13-15 martie, au fost amânate pentru anul viitor.

Federaţia Asiatică de Atletism a anulat campionatul continental în sală care era programat în 2 şi 13 februarie, la Hanzhou.

  • FOTBAL

Meciurile din Liga Campionilor Asiei ale echipelor chineze Guangzhou Evergrande, Shanghai Shenhua şi Shanghai SIPG au fost amânate.

Un turneu preolimpic de fotbal feminin, care ar fi trebuit să aibă loc la Wuhan cu participarea Chinei, Australiei, Taiwanului şi Thailandei, a fost mutat în Australia.

Guvernul vietnamez a anunţat că nu va permite organizarea evenimentelor sportive în februarie, ceea ce înseamnă că meciurile de acasă ale echipelor Ho Chi Minh City şi Than Quang Ninh, contând pentru grupele AFC Cup, se vor disputa în deplasare. Ho Chi Minh City va juca împotriva Yangon United, în Myanmar, la 11 februarie, iar Than Quang Ninh va întâlni Ceres Negros la 25 februarie, în Filipine.

Federaţia Chineză de Fotbal a anunţat amânarea meciurilor de fotbal din toate eşaloanele interne.

  • FORMULA E

Planurile unei curse la Sanya în data de 21 martie au fost abandonate.

  • TENIS

Federaţia Internaţională de Tenis a decis mutarea turneului de Fed Cup care ar fi trebuit să aibă loc la Dongguan, cu participarea Chinei, Taiwanului, Indoneziei, Coreii de Sud şi Uzbekistanului, la Nur-Sultan, în Kazahstan. Evenimentul din perioada 4-8 februarie a fost însă amânat, Kazahstan refuzând să fie gazdă înlocuitoare.

  • BADMINTON

Turneul Masters programat în perioada 25 februarie – 1 martie, la Hainan, a fost amânat după retragerea mai multor sportivi.

  • BOX

Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat Iordania ca gazdă a turneului preolimpic pentru Asia şi Oceeania, după ce s-a anulat varianta Wuhan. Evenimentul va avea loc la Amman, în perioada 3-11 martie.

  • BASCHET

Federaţia Internaţională de Baschet a mutat la Belgrad turneul preolimpic care trebuia să se desfăşoare la Foshan, în perioada 6-9 februarie.

Meciul China – Malaysia, contând pentru preliminariile Cupei Asiei, ar fi trebuit să se dispute la Foshan, în 24 februarie, dar va fi reprogramat.

  • GOLF

LPGA a anulat turneul feminin de elită care era programat în perioada 5-8 martie, la Hainan.

Un turneu internaţional care ar fi trebuit să se desfăşoare în perioada 25-28 februarie la Haikou a fost mutat în Indonezia.

VIDEO Numărul deceselor provocate de coronavirus a urcat la 427 / Virusul a ajuns și în Belgia / OMS: Nu este o pandemie