Ionuţ Stroe (MTS): "Am înţeles îngrijorările federaţiilor referitor la bugete, nu va exista niciuna cu dificultăţi financiare"

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Vineri, 17 ianuarie 2020, 19:47 Sport | Alte sporturi


Ionut Stroe
Foto: cdep.ro
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, vineri, pentru Agerpres, că înţelege îngrijorările preşedinţilor de federaţii privitoare la sumele alocate de la bugetul de stat, dar a precizat că nu va exista nicio structură sportivă, cu predilecţie cele care au sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice, care să întâmpine dificultăţi financiare în acest an.

"Ceea ce doresc să subliniez, în primul şi în primul rând, este că nu va exista nicio federaţie care să aibă dificultăţi financiare şi aici mă refer cu predilecţie la acele federaţii care au sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo sau acele federaţii care sunt în plină campanie de calificare a sportivilor. Doresc să înţeleagă toată lumea că nu vor fi sportivi afectaţi, sub nicio formă. Am înţeles îngrijorările federaţiilor după ce au aflat sumele alocate de către MTS, însă aşa cum am mai spus este important să avem un dialog, să găsim soluţii. Am discutat cu câţiva preşedinţi de federaţii, le-am explicat situaţia, mă bucur că am ajuns la o înţelegere, repet, sunt adeptul dialogului, pentru că numai aşa putem facem lucrurile să meargă. Am avut o discuţie inclusiv cu doamna Lipă şi ce vă pot spune este că am căzut de acord ce se poate face şi ce soluţii am găsit pentru a le asigura un confort financiar", a declarat Stroe.

Ministrul intenţionează să discute de două ori pe lună cu preşedinţii de federaţii, astfel încât să afle problemele cu care aceştia se confruntă şi să completeze, acolo unde este cazul, sumele alocate pentru acest an.

"De aceea, din dorinţa de a ajuta federaţiile să aibă o pregătire cât mai bună pentru Tokyo 2020, dar şi pentru a avea tot timpul noutăţi legate de activitatea loturilor, a sportivilor, a problemelor întâmpinate, legate de stagii sau de prezenţa la unele competiţii, despre ce nevoi mai sunt sau ca să completăm cu bani acolo unde mai trebuie, vreau să facem un grup de lucru în cadrul căruia să avem aceste discuţii alături de federaţii. I-am propus preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, să facem împreună aceste discuţii, pentru că, până la urmă, banii prin care COSR-ul sprijină activitatea federaţiilor sportive sunt tot bani publici, trebuie să ştim toţi ce şi cum susţinem şi să îi invităm pe reprezentanţii federaţiilor la acest dialog, care voi propune să fie bilunar", a spus Stroe.

Ionuţ Stroe a precizat că în acest moment s-a împărţit 90% din bugetul aprobat pe 2020, un procent de 10% fiind blocat, conform Legii finanţelor publice.

"La conferinţa de presă cu federaţiile am transmis cifrele de buget, prin care am arătat că bugetul iniţial al anului 2020 este sensibil egal cu execuţia bugetară a anului 2019. Ceea ce doresc să se înţeleagă este că în acest moment s-a împărţit 90% din bugetul aprobat pentru anul 2020, întrucât 10% din buget a fost blocat, conform Legii finanţelor publice, până la rectificarea de buget. Pentru a întregi sumele acordate sportului în 2020, am precizat că la sfârşitul anului trecut am reuşit printr-o HG să asigurăm COSR-ului reportarea excedentului, fapt pentru care suma de 11 milioane de lei a fost repartizată din alocaţia MTS a anului 2019, de către COSR, federaţiilor pentru activităţi sportive din lunile ianuarie şi februarie. De asemenea, am precizat că începând cu a doua parte a acestui an, vom beneficia de o altă sursă importantă de finanţare, respectiv 0,5% din accize pe tutun şi alcool, sumă din care federaţiile vor mai primi finanţare. Toate acestea vor completa şi echilibra pe parcusul anului finanţarea către federaţii", a mai spus ministrul Tineretului şi Sportului.

Mai mulţi preşedinţi de federaţii, printre care Elisabeta Lipă (FR Canotaj), Alin Petrache (FR Rugby), Răzvan Pîrcălabu (FR Lupte), Florin Florea (FR Atletism), Alexandru Dedu (FR Handbal) şi Cozmin Guşă (FR Judo), au declarat, după anunţarea sumelor alocate de la bugetul statului pentru anul 2020, că se aşteptau la bugete mai mari, având în vedere că este an olimpic.

Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, s-a arătat profund dezamăgită de bugetul acordat organizaţiei pe care o conduce din partea MTS şi că nu îşi mai asumă câştigarea vreunei medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

În total, suma cu care Ministerul Tineretului şi Sportului finanţează federaţiile sportive în 2020 este de 132.200.000 de lei, în condiţiile în care asociaţiile naţionale au primit în anul precedent 132.267.000 de lei. Bugetul total al MTS pentru anul 2020 este de 570.507.000 lei.

Separat, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) va fi finanţat de la bugetul de stat în anul olimpic 2020 cu suma de 69.600.000 de lei, faţă de 69.025.000 în anul 2019.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1049 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by