OFICIAL: Rusia a contestat suspendarea de la competiţiile sportive majore

de Red. Sport     HotNews.ro
Vineri, 27 decembrie 2019, 13:11 Sport | Alte sporturi


Control antidoping
Foto: wada-ama.org
Agenţia antidoping rusă (RUSADA) a anunţat, vineri, că a transmis oficial Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA) scrisoarea prin care contestă suspendarea Rusiei de la competiţiile sportive majore, informează AFP, conform News.ro.

Iuri Ganous, directorul general al Rusada, a declarat că mai multe documente au fost trimise WADA, între care notificarea privind dezacordul faţă de sancţiunile primite.

Conform procedurii, WADA urmează să sesizeze Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

La 9 decembrie, Rusia a fost suspendată de Agenţia Mondială Antidoping (WADA) pe o perioadă de patru ani de la toate competiţiile sportive majore. Acest lucru înseamnă că drapelul Rusiei şi imnul naţional nu vor fi permise la competiţii ca Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, JO de iarnă din 2022 de la Beijing şi Cupa Mondială de fotbal din Qatar, din 2022.

Sportivii care pot dovedi că nu sunt implicaţi în scandalul de dopaj care a afectat sportul din Rusia vor putea concura sub steag neutru.

În ciuda sancţiunii primite, Rusia va putea evolua la Campionatul European de fotbal din 2020, la care oraşul Sankt Petersburg este gazdă, deoarece competiţia organizată de UEFA nu este considerată ca fiind una "majoră".

Sancţiunea este consecinţa falsificării datelor controalelor antidoping furnizate de Rusia agenţiei mondiale, la începutul anului. Experţii în informatică la care a apelat WADA au descoperit că sute de rezultate suspecte au fost şterse dintre cele trimise agenţiei mondiale, între decembrie 2018 şi ianuarie 2019, chiar înainte de livrare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1396 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    cum asa ... sa nu poata rusii fura ? (Vineri, 27 decembrie 2019, 13:28)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    cum asa ... sa nu poata rusii fura ?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by