​Gimnasta Oksana Chusovitina va concura la Jocurile Olimpice de la Tokyo (2020), la 44 de ani. Sportiva va stabili un nou record mondial în privința vârstei unui sportiv din gimnastică. Actualul record îi aparține tot ei: a participat și la Olimpiada de la Londra (2012), potrivit Mediafax.

Oksana ChusovitinaFoto: Captura YouTube

Oksana Chusovitina va reprezenta Uzbekistanul, dar de-a lungul timpului a mai concurat sub steagurile Uniunii Sovietice și Germaniei.

"Am concurat la șapte ediții ale Jocurilor Olimpice, am câștigat aur pentru Uniunea Sovietică, argint pentru Germania, dar nu am adus una și pentru Uzbekistan. Acesta este visul meu.

Când m-am gândit, după Rio, să mă retrag, mi-am dat seama că încă am energia necesară pentru a continua și mi-am zis că dacă nu mai încerc o dată o să regret toată viața. În ianuarie o să încep pregătirea pentru Tokyo, o iau pas cu pas, dar dorința mea este să câștig o medalie", a spus sportiva pentru The Guardian.

Oksana Chusovitina a concurat la prima Olimpiadă în 1992, la Barcelona. Până în acest moment a adunat două medalii la J.O. și 11 la Campionatele Mondiale. După competiția din 2020, sportiva este decisă să își deschidă o sală de gimnastică și să ajute tinerii să îi calce pe urme. În Uzbekistan există o lege prin care statul oferă sprijin financiar foștilor sportivi care vor să se implice în proiecte de acest tip.