​Sportivul român Robert Andrei Glinţă a cucerit medalia de bronz în proba de 100 m spate, vineri, la Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 de metri), de la Glasgow, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Glinţă, sportiv calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a fost cronometrat cu timpul de 50 sec 30/100, fiind devansat de rusul Kliment Kolesnikov, 49 sec 09/100, şi de germanul Christian Diener, 49 sec 94/100.

În semifinale, Glinţă s-a clasat pe locul al treilea, cu un timp mai bun decât în finală, 50 sec 13/100, devansat de rusul Kliment Kolesnikov, cu 49 sec 57/100, şi de germanul Christian Diener, 50 sec 08/100.

Palmaresul lui Glinţă (22 ani), campion mondial de juniori în 2015, la 100 m spate, mai cuprinde o medalie de bronz la Europenele în bazin scurt din 2017, la Copenhaga, tot la 100 m spate, şi una de argint la Europenele în bazin olimpic din 2018, de la Glasgow, la 50 m spate.

Tot vineri, la 50 m liber, Cătălin Ungur s-a clasat pe locul 58 (22 sec 33/100) în serii.