WADA recomandă ca Agenția rusă antidoping să fie declarată neconformă; Rusia riscă excluderea de la JO 2020

de Diana Ene     HotNews.ro
Sâmbătă, 23 noiembrie 2019, 10:25 Sport | Alte sporturi


WADA
Foto: wada-ama.org
Un comitet independent al Agenţiei Mondiale Anti-Doping (AMA/WADA) a recomandat vineri declararea Agenţiei ruse antidoping (RUSADA) ca ''neconformă'', compromiţând participarea Rusiei la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Comitetul Executiv al AMA/WADA se va reuni la Paris pe 9 decembrie şi se va pronunţa pe marginea acestei recomandări.

Comitetul de revizuire a conformităţii (CRC) a emis această recomandare în urma ''neconcordanţelor'' din datele preluate de investigatorii AMA/WADA de la laboratorul din Moscova.

La începutul acestui an, autorităţile ruse au transmis datele electronice ale controalelor către AMA/WADA, aceasta fiind o condiţie impusă de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) pentru ridicarea suspendării acestei ţări.

În luna septembrie, însă, AMA a deschis o procedură vizând "incoerenţe" constatate în aceste date, o procedură care poate duce la noi sancţiuni împotriva Rusiei.

Directorul Agenţiei ruse antidoping, Iuri Ganus, a declarat la sfârşitul lunii octombrie că se aşteaptă ca ţara sa să fie exclusă din competiţiile olimpice în 2020 şi 2022, denunţând rolul autorităţilor în falsificarea datelor transmise către AMA.

"Au fost mii de modificări, este foarte grav. Am fost trădaţi, este un fel de conspiraţie", a declarat atunci Ganus, subliniind că schimbările ar fi putut fi făcute pentru a-i proteja pe foştii sportivi ruşi care ocupă în prezent "posturi de conducere" în ţara sa.

Rusia a fost deja exclusă din mai multe competiţii internaţionale în ultimii ani, din cauza scandalului legat de dopajul instituţionalizat, declanşat în 2015.

Agenţia Mondială Antidoping poate interzice unei ţări să participe la Jocurile Olimpice, dar aceste sancţiuni vor fi, în final, examinate şi confirmate sau nu de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1126 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Uhm (Sâmbătă, 23 noiembrie 2019, 15:15)

    tudor74 [utilizator]

    Si asta e strire? RUSADA e responsabila de a imbunatatii evitarea testelor anti-doping, nu de depistarea atletilor dopati. Si asta se intampla de aproape un secol.


    Doping in Russian sports has a systemic nature. Russia has had 43 Olympic medals stripped for doping violations – the most of any country, more than four times the number of the runner-up, and more than 30% of the global total.

    sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Doping_in_Russia


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by