Componentele bărcii de dublu vâsle, Ancuţa Bodnar şi Simona Geanina Radiş, medaliate cu argint la Campionatele Mondiale de seniori de la Linz şi cu aur la Campionatele Europene Under-23 de la Ioannina, au fost declarate sportivele anului 2019 în canotajul românesc în cadrul galei organizate, vineri, de Federaţia Română de Canotaj, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ancuţa Bodnar s-a arătat mândră de trofeul primit şi a declarat că îşi doreşte ca 2020 să fie cel mai bun an al carierei sale. "Pentru noi este foarte importantă această gală, mă simt onorată să mă aflu printre cei mai buni canotori ai României. Mulţumesc tuturor celor alături de care am lucrat şi îmi doresc ca 2020 să fie cel mai bun an al nostru şi să mergem cu o echipă cât mai puternică la Tokyo", a spus Bodnar.

La rândul ei, Simona Radiş a afirmat: "Nu putem să promitem vreo medalie la Tokyo, deşi noi sperăm să ne întoarcem cu una de acolo, dar vă promitem că nici măcar un antrenament pe care îl vom face de acum înainte nu va fi în zadar. Vom da tot ce avem mai bun pentru ca la Jocurile Olimpice să fim una dintre cele mai puternice naţiuni".

Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, le-a transmis celor prezenţi că un sportiv nu este împlinit până nu ajunge pe podium la Jocurile Olimpice.

"Am intrat în linie dreaptă pentru Tokyo, ne mai despart 244 de zile de această mare bătălie. Am fost alături de sportivi în aproape toate competiţiile din acest an şi pot să spun acum că sunt mândră de voi şi de rezultatele voastre. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut până acum, dar vă spun că nu este suficient. Un sportiv nu este împlinit dacă nu ajunge la competiţia supremă, Jocurile Olimpice. Şi când urcă şi pe podiumul acela sentimentul nu se compară cu nimic. Sunteţi o generaţie de excepţie, cred în voi pentru că aţi calificat 7 echipaje până acum, nu ştiu dacă e mult sau puţin, dar mereu e loc de mai bine. Vă veţi bate pentru cel mai strălucitor metal cu Noua Zeelandă, SUA, Canada şi aşa mai departe... pentru că toţi vor acea medalie. Şi cu siguranţă voi îl puteţi obţine, trebuie să credeţi în voi pentru că aţi demonstrat că puteţi", a spus ea.

"Încă nu avem tot ce ne trebuie pentru a ne lupta cu cei mai buni. Dar noi luptăm, avem voinţă, avem susţinere şi cu siguranţă vom încerca la următoarele Jocurile Olimpice de la Tokyo să obţinem cele mai frumoase medalii. Avem în sală numeroşi sportivi care au ţinut steagul României sus de-a lungul ediţiilor Jocurilor Olimpice, iar generaţia nouă are obligaţia de a duce această tradiţie mai departe. Iar eu sunt ferm convinsă că veţi reuşi", a adăugat Elisabeta Lipă.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că îşi doreşte să se bucure alături de canotori la finalul Jocurilor Olimpice de la Tokyo.

"De la doamna Lipă am reţinut că 'se poate mai bine'. COSR poate mai bine, sportivii pot mai bine, MTS poate mai bine, eu pot mai bine... deci, cu o astfel de mentalitate la vârf e clar că lucrurile în canotajul românesc sunt pe drumul cel bun. Strategia federaţiei este una corectă pentru că a reuşit tot ceea ce şi-a propus. Vă felicit pe toţi, pe doamna Lipă şi toată echipa din spatele dânsei. Pentru că fără o echipă dedicată şi competentă nu putem avea rezultatele pe care ni le dorim. Din punctul de vedere al COSR consider că ne-am făcut datoria faţă de Federaţia Română de Canotaj şi ne dorim să ne bucurăm la Tokyo aşa cum ne-am bucurat şi la celelalte ediţii ale Jocurilor Olimpice. Sunt convins că România va avea la Tokyo cea mai bună echipă posibilă. Cred că suntem pe drumul cel bun. România are viitor, iar împreună vom reuşi să obţinem tot ceea ce ne dorim", a precizat Covaliu.

Premiile acordate la Gala Canotajului Românesc au fost acordate pe categorii după cum urmează:

  • Seniori:

Sportivii anului 2019 - Ancuţa Bodnar şi Simona Geanina Radiş (dublu vâsle)

Componenţii celor 7 echipaje calificate la Jocurile Olimpice: Ancuţa Bodnar, Simona Geanina Radiş (dublu vâsle); Mihaiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari (patru rame); Cristina-Georgiana Popescu, Amalia Bereş (dublu rame fără cârmaci); Marius-Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă (dublu rame fără cârmaci); Ionela Livia Cozmiuc, Gianina-Elena Beleagă (dublu vâsle, categorie uşoară), Viviana Iuliana Bejinariu, Ioana Vrînceanu, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu (patru rame); Ioan Prundeanu, Marian-Florian Enache (dublu vâsle).

  • Juniori:

Sportivii anului 2019 - Florin Arteni Fântânariu şi Alexandru Gherasim (dublu rame)

Antrenor - Cristian Maliş

  • Tineret:

Sportivii anului 2019 - Florin Sorin Lehaci, Dumitru Alexandru Ciobâcă (dublu rame)

Antrenori: Antonio Colamonici şi Dorin Alupei.

De asemenea, au fost acordate Diplome de Excelenţă următoarelor cluburi: CS Dinamo Bucureşti; CSA Steaua Bucureşti, CSM Suceava, CSS Triumf Bucureşti, CSS Orşova, CS Botoşani, Colegiul Naţional Nicu Gane Fălticeni, LPS Nicolae Rotaru Constanţa, CSS Bega Timişoara, CSN Snagov, CSN Orşova şi INCS Bucureşti.