Bucuresti: O echipă din Olanda câștigă a treia oară consecutiv Cupa Campionilor Europeni la bridge

de Redactia     HotNews.ro
Duminică, 17 noiembrie 2019, 21:16 Sport | Alte sporturi


Campionii Europei împreună cu actualul și fostul președinte al federației române
Foto: Hotnews
A 14-a ediție a Cupei Campionilor Europeni a avut loc la București între 14-16 noiembrie în organizarea Federației Române de Bridge. Trofeul a revenit a treia oară consecutiv echipei olandeze BCʼT ONSTEIN, compusă din Simon de Wijs, Bob Drijver, Bauke Muller, Bart Nab, Ricco van Prooijen și Louk Verhees, care și-a câștigat astfel dreptul de a participa direct la ediția din 2020.

Competiția, la care au participat 12 echipe, este rezervată campioanelor din țările care au ocupat primele 10 locuri la Campionatul European. Olanda a fost reprezentată de două echipe, iar campioana României, Bridge Club Brașov, a participat ca țară organizatoare a competiției. Este de remarcat că, deși n-a fost niciodată printre primele 10 clasate la Campionatul European „mare”, România a câștigat în acest an competiția rezervată federațiilor „mici”, cu până la 1.000 de membri.

Pe locul al II-lea s-au clasat English Champions (deci reprezentanții țării în care s-a născut și acest joc n-au reușit să reproducă performanța din Liga Campionilor la fotbal), iar medalile de bronz au revenit echipei Team Monaco FMB. Radu Grădinariu, președintele Federației Române de Bridge, a declarat pentru HotNews: „Toți participanții s-au declarat încântați de condițiile de joc și de organizare în general și suntem fericiți că le-am demonstrat că nici la noi nu lipsește nimic pentru a găzdui principalele competiții oficiale din celălalt sport al minții. Într-adevăr, am evoluat mult și cei trecuți de o anumită vârstă își amintesc cu nostalgie cum ne reuneam în serile dinainte de 1989 în semi-clandestinitate și în nori groși de fum de țigare în cluburi ca Locomotiva, IPSCAIA și altele”.

La festivitatea de premiere a ținut să fie prezent și fostul președinte al federației române, actualul premier Ludovic Orban, dar a întârziat vreo 20 de minute și n-a mai prins decernarea medaliilor.




Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2209 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by