Sportiva română Maria Luana Grigoriu a câştigat, marţi, medaliile de argint şi bronz la categoria 64 de kilograme (secţiunea Under-20), în cadrul Campionatelor Europene de haltere pentru juniori şi tineret care se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti, informează Agerpres.

CE Haltere pentru juniori si tineretFoto: easywl.com

Grigoriu, a ocupat doar locul 5 la smuls (89 de kilograme), însă a revenit spectaculos la aruncat unde a ridicat 116 kilograme şi a câştigat medalia de argint. Ea a avut şansa de a lua aurul, însă a ratat la 119 kg. La total ea s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului, cu 205 kg.

Cealaltă reprezentantă a României la această categorie, Raluca Andreea Olaru s-a clasat la smuls pe poziţia a patra, cu 93 de kilograme, iar la aruncat a încheiat pe poziţia a şasea, cu 110 kilograme, după ce a ratat de două ori la 114 kg. La total, ea a a încheiat pe locul 4, cu 203 kilograme.

Bilanţul de până acum al României la Campionatele Europene de haltere pentru juniori şi tineret este de 23 de medalii, 4 de aur, 11 de argint şi 8 de bronz.

România avea ca obiectiv câştigarea a 5-7 medalii la această competiţie, care este criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.

România a încheiat Campionatele Europene de haltere pentru juniori (U20) şi tineret (U23) de la Zamosc (Polonia), în 2018, cu un bilanţ de 20 de medalii, dintre care 8 de aur, 4 de argint şi 8 de bronz.