Atletul britanic Mo Farah, cvadruplu campion olimpic şi sextuplu campion mondial (5.000 şi 10.000 m) a negat, vineri, cu vehemenţă că ar fi primit vreun produs dopant atunci când făcea parte din Oregon Project, subliniind că "nu am făcut nimic rău", relatează AFP, potrivit Agerpres.

Oregon Project, un grup de antrenament al atletismului de cel mai înalt nivel, din care Farah a făcut parte în perioada 2011-2017, a fost închis vineri de concernul Nike, care îl finanţa,după suspendarea de săptămâna trecută a antrenorului său, americanul Alberto Salazar, pentru "incitare" la dopaj.
"Niciodată nu mi s-a dat nimic", a declarat Farah, vineri, cu ocazia unei conferinţe de presă, cu două zile înaintea startului în maratonul de la Chicago, unde este deţinătorul titlului.
"Aşa cum am spus, nu există nicio acuzaţie împotriva mea, pentru că nu am făcut nimic rău. Acuzaţiile, să fie clar, nu-l privesc decât pe Alberto Salazar", a adăugat Farah, exprimându-şi regretul de a-şi vedea numele asociat în această afacere.
Campionul britanic a insistat asupra faptului că este "curat", reamintind că a suferit numeroase controale antidoping în trecut.
Antrenorul american Alberto Salazar, care s-a ocupat între alţii de atletul britanic Mo Farah, a fost suspendat pe o perioadă de patru ani, pentru încălcarea regulilor antidoping.
Fost alergător şi triplu câştigător al maratonului de la New York, Salazar (61 ani) a devenit ulterior un antrenor de succes, însă cu o reputaţie controversată.
Agenţia americană antidoping (USADA) l-a suspendat patru ani pentru "organizarea şi incitarea la o conduită dopantă interzisă".
Alături de Salazar a fost suspendat, tot pentru patru ani, şi medicul Jeffrey Brown, care lucra alături de antrenor în cadrul Nike Oregon Project.
Această decizie a venit la capătul unei anchete care a demarat în 2015, după dezvăluirile făcute de BBC în legătură cu practicile de la centrul de antrenament de la Beaverton (Oregon), condus de Salazar.
Britanicul Mo Farah, care a cucerit patru medalii olimpice de aur la 5.000 şi 10.000 m, s-a antrenat sub comanda lui Salazar între 2011 şi 2017, alături de americanul Galen Rupp, dublu medaliat olimpic la 10.000 m şi maraton.