​Ciclistul australian Rohan Dennis nu a putut fi localizat mai mult de o oră după ce a abandonat Turul Franţei, joi, iar conducerea echipei sale, Bahrain Merida, nu a oferit nicio explicaţie cu privire la abandon, relatează Reuters.

Rohan DennisFoto: Twitter - La Vuelta

Potrivit sursei citate, Dennis, care era unul dintre favoriţii etapei de vineri, un contratimp individual, a abandonat cu 80 de kilometri înainte de finalui etapei de joi. Bahrain Merida nu l-a putut localiza pe sportiv cel puţin o oră. În cele din urmă, ciclistul a fost văzut cu bicicleta lângă autocarul echipei sale, în apropierea liniei de sosire.

Potrivit televiziunii franceze, Dennis a fost văzut certându-se cu cei din maşina echipei sale înainte de a coborî de pe bicicletă, dar directorul sportiv Gorazd Stangelj le-a spus reprezentanţilor mass-media că nu ştie nimic despre un astfel de incident.

“Şi noi suntem nedumeriţi. Sunt dezamăgit de ce s-a întâmplat. De fapt ne aşteptam la un mare efort din partea lui mâine. A fost decizia lui astăzi să oprească în zona respectivă. Am încercat să discutăm cu el. A spus: şi a abandonat competiţia. Nu era într-o formă rea, este destul de bun pentru a concura în Turul Franţei”, a spus Stangelj.

Întrebat dacă Dennis este un om cu care colaborarea este dificilă, oficialul a răspuns: “Nu am avut nicio problemă cu el în acest sezon. Este un tip special, toţi campionii sunt astfel. Se dăruieşte total atunci când doreşte ceva şi este dificil să faci pe toată lumea sută la sută fericită în acelaşi timp. Acum este momentul să clarificăm lucrurile, să luăm decizii pentru viitor”, scrie News.ro.