​O cameră dintr-un hotel din Blagnac, din apropiere de Toulouse, a fost spartă de hoţi, miercuri seară, fiind furate bunuri în valoare de 45.000 de euro, informează presa franceză, citată de News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

În cameră erau cazaţi reprezentanţi ai echipei Lotto Soudal, participantă în turul Franţei.

Furtul a avut loc înaintea orei locale 21.00, după sosirea din etapa a XI-a.

"Echipa Lotto Soudal a fost victima unui furt, miercuri seară, cu puţin înainte de ora 21.00. Reprezentanţi ai echipei erau cazaţi într-un hotel din apropierea aeroportului, în care se mai aflau alte două echipe, care nu au avut probleme. Au fost furate bunuri care se ridică la valoarea de 45.000 de euro, constând în echipament video şi informatic", au precizat organizatorii Turului Franţei.

Un purtător de cuvând al echipei a confirmat furtul din camera unui cameraman, dar nu a oferit alte detalii.

Etapa a XI-a a Turului Franţei, desfăşurată între Albi şi Toulouse, pe o distanţă de 167 de kilometri, a fost câştigată la sprint de australianul Caleb Ewan de la Lotto Soudal. Francezul Julian Alaphilippe (Deceuninck) şi-a păstrat tricoul galben.

Rutierii urcă, joi, în Munţii Pirinei, în etapa a XII-a, care se va desfăşura între Toulouse şi Bagneres-de-Bigorre (209,5 km).