Franţuzoaica Melanie De Jesus Dos Santos a cucerit medalia de aur la individual compus, vineri, la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Szczecin (Polonia), în timp ce românca Denisa Golgotă a ocupat locul 17, informează Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Melanie De Jesus Dos Santos a ocupat primul loc, cu 55,433 puncte, argintul a revenit britanicei Elissa Downie, cu 55,365 puncte, iar bronzul a fost adjudecat de rusoaica Anghelina Melnikova, cu 55,065.

Golgotă a obţinut note mici la trei aparate, 12,733 la sol, 11,800 la paralele, 11,700 la bârnă şi 14,266 la sărituri, totalizând 50,499 puncte. În calificări, românca obţinuse al nouălea punctaj, 53,299.

Denisa Golgotă va evolua sâmbătă în finala de la sărituri, iar duminică, la bârnă şi sol. La Europenele de anul trecut, de la Glasgow, România a cucerit două medalii, ambele prin Denisa Golgotă, argint la sol şi bronz la sărituri. Obiectivul lotului feminin la Szczecin este cucerirea a 1-2 medalii.