CM Scrimă (juniori): Echipa masculină de sabie a României a terminat pe locul 8

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Luni, 8 aprilie 2019, 22:59 Sport | Alte sporturi


CM de scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Torun (Polonia)
Foto: Fencing Torun 2019
Echipa masculină de sabie a României a ocupat locul 8 în proba juniorilor, luni, la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Torun (Polonia), potrivit site-ului Fencing Time, citat de Agerpres.

Tricolorii, în componenţa Rareş Ailinca, George Dragomir, Andrei Paştin şi Răzvan Stănescu, au trecut de Egiptul în primul tur, cu 45-25, în optimi, s-au impus în faţa Coreei de Sud, cu 45-44, dar în sferturi au cedat în faţa Rusiei, cu 29-45.

În turneul pentru locurile 5-8, România a pierdut ambele partide disputate, încheind pe locul 8, după 30-45 cu Marea Britanie şi 35-45 cu Germania.

Italia a cucerit medaliile de aur, Rusia a obţinut argintul, iar selecţionata SUA s-a ales cu bronzul.

În proba feminină de sabie pe echipe, România (Ioana Radu, Ilinca Pantiş, Catrinel Tipişcă şi Andreea Lupu) a ocupat locul 16 din 25 de echipe. România a învins Egiptul, cu 45-27, în primul tur, dar în optimi a pierdut în faţa Rusiei cu 38-45.

În turneul pentru locurile 8-16, tricolorele au pierdut toate cele trei meciuri susţinute, 39-45 cu Turcia, 44-45 cu Polonia şi 39-45 cu Spania.

George Dragomir a cucerit, sâmbătă, medalia de argint în proba individuală de sabie a juniorilor.

România participă cu 42 sportivi, 18 cadeţi şi 24 juniori, la Campionatele Mondiale de scrimă de la Torun.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















768 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by