NFL: ​Proprietarul echipei New England Patriots, inculpat pentru că a avut relaţii cu prostituate

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Sâmbătă, 23 februarie 2019, 12:16 Sport | Alte sporturi


Robert Kraft
Foto: Twitter
​Poliţia din Jupiter (Florida) a anunţat că Robert Kraft, proprietarul echipei New England Patriots, câştigătoarea Super Bowl, a fost inculpat pentru că a apelat la serviicile unor prostituate, informează AFP, citată de News.ro.

Într-o conferinţă de presă, şeful poliţiei din Jupiter, Daniel Kerr, a precizat că anchetatorii au o înregistrare video care dovedeşte că omul de afaceri în vârstă de 77 de ani a avut o relaţie sexuală cu o prostituată. Concluziile anchetei au fost transmise procurorului Ashley Moody.

Proprietarul echipei din NFL va răspunde pentru două relaţii cu prostituate, documentate în urma anchetei.

“Respingem categoric acuzaţiile că domnul Kraft ar fi avut vreo activitate ilegală. Pentru că este vorba de un caz judiciar, nu vom face alte comentarii”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Kraft.

“Este foarte trist. Am fost foarte surprins”, a reacţionat şi preşedintele american Donald Trump.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2386 vizualizari

  • +4 (6 voturi)    
    la virsta lui. (Sâmbătă, 23 februarie 2019, 20:18)

    iodixit [utilizator]

    ar trebui sa-i dea o medalie. s-au timpit de tot si americanii astia, nu mai deosebesc normalul de paranormal! ;-))
    • 0 (0 voturi)    
      De tot hazul, (Duminică, 24 februarie 2019, 17:19)

      mopsu [utilizator] i-a raspuns lui iodixit

      adică e interzisa prostitutia in SUA ?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by