Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a confirmat marţi că Rusia a depăşit termenul fixat pentru data de 31 decembrie 2018, la miezul nopţii, pentru a da experţilor acces liber la datele laboratorului antidoping de la Moscova, condiţie necesară pentru ridicarea sancţiunilor aplicate acestei ţări, transmite AFP.

Comisia independentă a organizaţiei mondiale însărcinată cu conformitatea codului mondial antidoping se va reuni pe 14 şi 15 ianuarie, pentru a examina măsurile ce vor fi luate în continuare, potrivit AMA/WADA, potrivit Agerpres.