​Sport Report: Echipa primei jumătăți a sezonului în Premier League, în viziunea celor de la Goal.com

de A.Th.C     HotNews.ro
Marţi, 1 ianuarie 2019, 21:02 Sport | Alte sporturi


Harry Kane
Foto: tottenhamhotspur.com
​Încheiem anul 2018 cu un Top mai „așezat”, în sensul că este o selecționată a Ligii așezată pe posturile obișnuite ale jucătorilor. Bineînțeles că peste câteva zile vor continua clasamentele diferitelor publicații și vor fi urmate și de cele oficiale, ale profesioniștilor de pe teren. Vi le vom prezenta de cum vor fi publice. Până atunci, echipa „sportivilor” de la HotNews vă urează să trăiți până când Liga 1 va ajunge la nivelul lui Premier League, iar până atunci să vă bucurați în sănătate și prosperitate de cel mai pasionant campionat de fotbal al lumii!

Alisson (Liverpool)

Cel mai impunător portar din Premier League (PL) și una din achizițiile cu cel mai mare impact din istoria Ligii. Chiar dacă este cot la cot cu Ederson de la Manchester City în competiția pentru acest loc, își depășește compatriotul pentru că a păstrat de mai multe ori poarta intactă și a primit mai puține goluri.

Cesar Azpilicueta (Chelsea)

Peformanța cea mai notabilă a venit în partida contra lui Manchester City, când Chelsea a întrerupt seria invincibilității campionilor. Este un vechi favorit pe Stamford Bridge și a făcut cu ușurință trecerea pe dreapta sub Maurizio Sari, după ce jucase fundaș central sub comanda lui Antonio Conte. Azpilicueta este unul din cei 10 jucători de câmp care au jucat toate minutele până acum în PL.

Virgil van Dijk (Liverpool)

Anul trecut, Jürgen Klop a ales să nu facă nici un transfer decât să greșească, așteptând până în ianuarie oportunitatea de a-l face pe olandez cel mai scump fundaș din istorie. A fost răsplătit în stil mare, van Dijk devenind cel mai bun apărător din lume în acest an și ajutând-o pe Liverpool prin comanda apărării să preia șefia ligii.

Aymeric Laporte (Manchester City)

Ca și van Dijk, Laporte a fost alt recrut de ianuarie care s-a integrat perfect în jocul echipei. Preferința lui Guardiola pentru un jucător de picior stâng în centrul defensivei l-a făcut de nelipsit, iar fizicul și rezistența îl fac croit pentru PL.

Andrew Robertson (Liverpool)

Cormoranii și-au făcut o regulă din a recruta talente de vârf care au retrogradat din PL în ani precedenți, cum sunt Gini Wijnaldum, Andrew Robertson și Xherdan Shaqiri. Niciunul n-a ieșit în evidență atât de tare ca Robertson, căpitan al Scoției și acum cel mai bun fundaș stânga din PL. A creat 23 de șanse și a dat trei pase decisive, contribuind la urcarea lui Liverpool pe primul loc și a avut un rol major în cele 11 partide fără gol primit.

Lucas Torreira (Arsenal)

I-a trebuit ceva timp ca să intre în noua echipă a lui Unai Emery, dar de atunci a devenit descoperirea lui Arsenal din noul sezon. Și-a încununat ascensiunea meteorică prin golul din derbiul cu Tottenham din nordul Londrei. Chiar când Arsenal părea să fie fără vlagă la mijlocul terenului, Torreira a apărut de la Sampdoria pentru a fi unul din cele mai bune transferuri din vară.

Raheem Sterling (Manchester City)

Sterling s-a întors de la Cupa Mondială la turație maximă. A fost atacantul de remarcat în PL, înscriind nouă goluri și oferind șase pase decisive. Lipsit de Kevin De Bruyne și David Silva o bună parte din sezon, Guardiola poate conta pe Sterling pentu a devasta apărările.

Eden Hazard (Chelsea)

Căpitanul belgian poate fi considerat cel mai complet atacant din PL și Chelsea ar arăta cu siguranță altfel fără el. Nu e un secret că-și caută un viitor în afara lui Stamford Bridge, dar asta nu l-a împiedicat să marcheze și să dea pase decisive în serie.

Mohamed Salah (Liverpool)

Față de standardele lui, a avut un început de sezon mai slab, dar totul este de domeniul trecutului. Cu 13 goluri și șase pase decisive mai târziu, se pare că Mohamed Salah este tot cel pe care-l știam. Mai avem multe de văzut la Regele Egiptului, încoronat din nou în acest an ca jucătorul cel mai bun din Africa.

Pierre-Emerick Aubameyang (Arsenal)

Fiind probabil cel mai de impact transfer de la Thierry Henry, căpitanul Gabonului a fost incendiar după venirea lui de la Borussia Dortmund în ianuarie. Este pe primul loc în clasamentul golgeterilor cu 13 goluri, împreună cu Salah și Kane.

Harry Kane (Tottenham)

Spurs ar fi putut scăpa radarului din pricina disputei Liverpool – City, dar aceasta nu poate lăsa neobservat recordul propriu în actualul sezon. Chiar dacă și alți atacanți au dovedit eficacitate, Kane rămâne unul din cei mai valoroși pe plan mondial. Deja cu 16 goluri în toate competițiile, de căpitanul Angliei va depinde parcursul lui Tottenham și în campionat, și în Liga Campionilor.










Citeste pe MedLife.ro
Mituri despre colesterol










1141 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version