Sâmbătă, 29 decembrie s-au împlinit 5 ani de la teribilul accident suferit la schi de către Michael Schumacher, iar pe data de 3 ianuarie, celebrul pilot de Formula 1 va împlini vârsta de 50 de ani, prilej de bucurie și totodată, emoționant pentru fanii germanului, din mai multe puncte de vedere.

Foto:

Unul dintre salvatorii lui Michael Schumacher, Stephane Bozon, a rupt tăcerea şi a povestit momentele dramatice din timpul operaţiunii de salvare, de acum 5 ani. Mai mult, acesta a vorbit despre detaliul care îi putea schimba destinul lui Michael Schumacher.

"Am văzut piatra în care a intrat cu schiurile, dar şi piatra de care s-a lovit cu capul. Cu câteva zile înainte a nins, foarte puţin, dar suficient cât să acopere acele pietre cu un strat subţire de zăpadă, astfel că nu a putut vedea pietrele. Totuşi, dacă ar fi nins mai mult, Schumacher pur şi simplu ar fi trecut peste acele pietre”, a explicat Stephane Bozon pentru publicaţia germană FOCUS.

La finalul anului 2013, Michael Schumacher s-a lovit de o piatră îngropată în zăpadă, a fost aruncat la trei metri deasupra pârtiei, după care a aterizat într-o zonă presărată cu alţi bolovani. "Prima dată ne-a fost transmis că accidentul s-a produs lângă pârtie, ceea ce a făcut ca intervenţia să fie dificilă. Ţin minte că doctorilor de pe elicopter le-a fost greu să vină pentru acordarea primului ajutor, din cauza terenului accidentat”, a mai spus Bozon.

CITEȘTE CONTINUAREA PE DIGI SPORT