​Yachtul supermaxi Wild Oats XI a câştigat, vineri, pentru a noua oară cursa clasică Sydney-Hobart, şi a stabilit astfel un record de victorii, transmite AFP, citată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ambarcaţiunea australiană a ieşit învingătoare în duelul cu campioana de anul trecut, Comanche, care se afla la conducerea cursei joi, şi a reuşit astfel să îşi ia revanşa.

''E o certitudine, pentru noi este o revanşă. Anul trecut a fost o mare dezamăgire'', a declarat skipper-ul Mark Richards, făcând aluzie la descalificarea velierului său în 2017. Atunci, Wild Oats XI sosise prima la Hobart, dar a primit o sancţiune de o oră din cauza faptului că a fost aproape de o ciocnire cu o altă ambarcaţiune, astfel că titlul a revenit yachtului Comanche.

Ediţia a 74-a a cursei de 628 de mile marine (1.163 km) a fost cea mai disputată din istorie, potrivit organizatorilor, patru yachturi supermaxi, cele mai mari şi rapide veliere, luptându-se pentru victorie, Wild Oats XI, Comanche, Black Jack şi Infotrack.

Skipper-ul Mark Richards a respectat tradiţia şi a băut şampanie dintr-o gheată, iar apoi a fost aruncat în apele fluviului Derwent de echipajul său.

Victoria este o reînnodare a şirului succeselor pentru familia Oatley, care posedă yachtul Wilds Oaks XI, după abandonurile din 2015 şi 2016 şi descalificarea de anul trecut.

Wild Oats XI s-a impus în cursă după o zi, 19 ore, 7 minute şi 21 de secunde, timp cu nouă ore mai mare decât recordul stabilit anul trecut de Comanche.