​Revista germană Der Spiegel a dezvăluit miercuri că unul dintre jurnaliştii săi, premiat în mai multe rânduri, îşi falsifică, de mai mulţi ani, articolele, relatează AFP, citată de News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Claas Relotius, în vârstă de 35 de ani, a primit la începutul lui decembrie premiul ”Reporterul anului”, pentru un articol despre tineri sirieni care s-ar afla la originea războiului civil ce a izbucnit în 2011.

El şi-a dat duminică demisia de la săptămânal - unul dintre titlurile de referinţă în Germania.

Confruntat cu acuzaţii ale altui jurnalist, cu care a lucrat la un subiect la frontiera Mexicului cu Statele Unite, el a recunoscut, până la urmă, că a inventat declaraţii şi scene la care nu a asistat vreodată.

În total, cel puţin 14 articole ar fi fost falsificate - inclusiv unul despre un yemenit care ar fi petrecut 14 ani fără motiv la Închisoarea militară americană de la Guantanamo Bay (Cuba) şi altul despre Colin Kaerpernick, un jucător de fotbal american care îngenunchea în timpul intonării imnului american, în semn de protest faţă de inegalităţi rasiale. Relotius pretindea că i-a intervievat pe părinţii lui Kaerpernick.

Într-un lung articol despre acest scandal, redacţia Der Spiegel se declară ”şocată” după falsificări ”la scară mare”.

Ea dispune, cu toate acestea, de un serviciu de verificare internă a ceea ce scriu reporterii săi.

”Sunt bolnav şi am nevoie de ajutor”, a declarat Relotius într-un articol publicat în revistă.

Jurnalistul, care a lucrat mai întâi ca jurnalist independent pentru Der Spiegel şi alte publicaţii, a intrat în redacţia săptămânalului de la Hamburg în urmă cu un an şi jumătate.

Potrivit Der Spiegel, aproape 60 dintre articolele sale au fost publicate în revista tipărită pe hârtie sau pe site.

Săptămânalul urmează să efectueze o anchetă pentru a înţelege cum au putut fi efectuate aceste falsificări în ultimii ani.