​Cunoscutul jucător american de golf Tiger Woods a refuzat să participe la un turneu în Arabia Saudită, sponsorizat de guvernul acestei ţări, în ciuda faptului că organizatorii îi ofereau suma de 3,25 milioane dolari pentru prezenţa la evenimentul care va avea loc în luna ianuarie, informează Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Conform cotidianului The Telegraph, nu se ştie dacă refuzul lui Woods are legătură cu cazul ziaristului ucis în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul sau este doar o măsură de precauţie a americanului, după problemele de sănătate pe care le-a avut în ultimii ani.

Publicaţia britanică reaminteşte, însă, că Tiger Woods a fost dispus să înconjoare globul, în trecut, pentru a concura în diverse competiţii, în China sau Emiratele Arabe Unite, dacă prima de participare a fost pe măsură.

În luna septembrie, Tiger Woods a pus capăt unei perioade de 5 ani fără vreun titlu, impunându-se în ultimul turneu al sezonului din circuitul profesionist american (PGA), Tour Championship de la East Lake, în apropiere de Atlanta.

Woods (42 ani) a câştigat cu această ocazie al 80-lea său titlu PGA din cariera sa, fiind acum la doar două succese de recordul conaţionalului său Sam Snead, care a câştigat 82 titluri PGA între 1936 şi 1965.