​Chinezoaica Liu Tingting a cucerit sâmbătă medalia de aur în finala probei de bârnă, din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică de la Doha (Qatar), în timp ce campioana absolută, americanca Simone Biles, a obţinut medalia de bronz, transmiteAgerpres.

Liu TingtingFoto: worldgymdoha18.com

Cu un exerciţiu curat, Liu Tingting a ocupat primul loc în finală cu 14,533, urmată în clasament de canadianca Anne-Marie Padurariu (14,100) şi de Simone Biles, cu mai multe dezechilibrări, care a primit doar 13,700.

Biles a dominat aceste Mondiale, cu o medalie de aur pe echipe, un aur la individual compus, un aur la sărituri şi un argint la paralele. La 21 ani, americanca are deja 13 titluri mondiale în palmares.

În finala masculină de la sărituri, nord-coreeanul Ri Se Gwang, campion olimpic, a devenit campion mondial la Doha cu un punctaj de 14,933, detronându-l pe japonezul Kewnzo Shirai, campionul mondial en titre, clasat al treilea cu 14,675.

Medalia de argint i-a revenit rusului Artur Dalaloian (14,833), campionul mondial absolut şi campionul mondial de la sol.