​Rezultate excepționale pentru invictușii români la probele de tir cu arcul, chiar de Ziua Armatei României, transmit membrii echipei de la jocurile Invictus de la Sydney, competiție dedicată militarilor răniți în teatrele de război. Ambele echipe ale României - tir cu arc olimpic și arc compund s-au calificat în finala mare, iar doi militari s-au calificat în finala mare, respectiv finala mică la probele individuale.

Militarii romani din echipa Invictus la tir cu arculFoto: Invictus Echipa Romaniei / Laurentiu Turoi

„Eugen Pătru s-a calificat cu cel mai bun rezultat în finala mare, la arc olimpic, și va lupta pentru medalia de aur. Dorin Petruț s-a calificat in finala mica, la arc compound, și se va întrece mâine pentru medalia de bronz”, transmit membrii echipei de la Sydney.

„Ambele echipe ale României - arc olimpic (Eugen Pătru, Dănuț Nicola, Cătălin Pârvu) și arc compound (Ionuț Butoi, Dorin Petruț, Augustin Pegulescu), s-au calificat în finala mare și vor lupta pentru medaliile de aur”, potrivit sursei amintite.

Miercuri militarii români au concurat la probele finale de înot și la powerlifting la Sydney, iar luni plutonierul adjutant Dumitru Paraschiva a obținut medalia de bronz la canotaj in sală, la proba de rezistență.

Vezi un VIDEOREPORTAJ realizat de HotNews.ro despre militarii români care participă la jocurile Invictus:

Video realizat cu echipament Nikon.

----

Context:

Invictus Games” este un eveniment sportiv internaţional organizat din 2014 de Fundaţia Invictus Games, patronată de Prinţul Harry al Marii Britanii, pentru a încuraja și sprijini recuperarea fizică și reabilitarea militarilor răniți în teatrele de operații. Jocurile supranumite „olimpiada militarilor” cuprind mai mai multe discipline sportive, adaptate pentru persoane cu dizabilităţi: tir cu arcul, atletism, canotaj în sală la aparat special, haltere, ciclism, volei din şezut, înot, baschet şi rugby din scaunul cu rotile, golf şi hochei.

România se află în acest an la a doua reprezentare, după ce în 2017 la Toronto au participat 15 militari răniţi, la șase discipline sportive individuale - tir cu arcul, atletism, canotaj în sală la simulator, haltere, ciclism şi înot. La acestea s-a adăugat, ca sport de echipă, volei din șezut. Ca rezultate, în 2017 lotul României a reușit să obțină patru medalii, dintre care una de aur (tir cu arcul pe echipe), una de argint (tir cu arcul simplu) și două de bronz, la canotaj și proba de 1.500 metri.

Acum, între 20 și 27 octombrie, la Sydney, în Australia, 15 militari români vor forma echipa României și vor concura la probele de tir cu arcul, atletism, canotaj de sală, powerlifting, ciclism, înot și volei din șezut. La jocurile Invictus de la Sydney vor participa militari răniți din 18 țări membre sau partenere ale NATO.