Canadianul Ross Rebagliati, fost campion olimpic la snowboard în 1998, la Nagano (Japonia) şi căruia medalia de aur i-a fost retrasă după ce a fost depistat pozitiv la cannabis, consideră că Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) ar trebui să scoată această substanţă de pe lista produselor interzise, în condiţiile în care ţara sa se pregăteşte să legalizeze marijuana, informează Reuters, conformAgerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

AMA, care luptă împotriva utilizării substanţelor dopante în sport şi continuă să interzică drogurile recreaţionale în rândul sportivilor, are sediul la Montreal, unde 12 magazine care comercializează marijuana urmează să se deschidă miercuri.

"Cred că a sosit timpul, de fapt chiar a fost depăşit. Dacă sportivii sunt autorizaţi să consume alcool şi tutun, lăsaţi-i să aibă şi 'iarbă'. Este singurul lucru benefic dintre cele trei", a declarat fostul sportiv.

În vârstă de 47 ani, Rebagliati conduce în prezent o societate care se ocupă cu comercializarea cannabisului în scopuri medicinale.

În 1998, Comitetul Internaţional Olimpic, dornic să atragă un public mai tânăr, a introdus snowboardul în programul JO de la Nagano, iar prima medalie de aur i-a revenit lui Rebagliati.

Canadianul a fost însă descalificat şi deposedat de titlul olimpic, după ce testul antidoping la care a fost supus a relevat prezenţa canabisului, însă medalia i-a fost ulterior returnată, ca urmarea faptului că marijuana nu figura, la vreme respectivă, pe lista produselor interzise.

"Medalia mea a fost singura din istoria Jocurilor Olimpice care a fost returnată. Mi s-a părut mereu interesant faptul că marijuana nu figura pe lista substanţelor interzise atunci când eu am fost sportiv olimpic, acesta fiind motivul pentru care am păstrat-o în final", a mai spus Rebagliati.

Două decenii mai târziu, în momentul în care marijuana se pregăteşte să fie legalizată în Canada, Ross Rebagliati nu ar mai fi primit înapoi medalia de aur, substanţa respectivă figurând în prezent pe lista produselor interzise de AMA.