Doi alergători care au participat duminică la semimaratonul de la Cardiff au suferit atacuri cardiace după ce au trecut linia de sosire, decedând ulterior, au anunţat organizatorii cursei galeze, citaţi de agenţia DPA, conformAgerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Cu adânc regret, organizatorii semimaratonului de la Cardiff, Run 4 Wales, trebuie să anunţe că doi participanţi la evenimentul din acest an au suferit atacuri cardiace după trecerea liniei de sosire. Alergătorii au primit imediat îngrijiri medicale, după încheierea cursei. Ambii au fost transportaţi la spitalul Universitar din Cardiff, unde au decedat ulterior", au precizat organizatorii într-un comunicat, fără să ofere alte detalii despre cele două victime.

Directorul executiv al cursei, Matt Newman, a precizat că aceasta este o "tragedie teribilă" pentru familiile celor doi alergători, precum şi pentru apropiaţii acestora, cărora a ţinut să le transmită condoleanţe.

Acestea sunt primele cazuri de deces în 15 ani de istorie a acestei curse de semimaraton, a doua ca importanţă care care loc în Marea Britanie, conform organizatorilor.