Gimnastică: Fosta campioană olimpică Elena Şuşunova a murit la 49 de ani

de Diana Ene     HotNews.ro
Joi, 16 august 2018, 16:42 Sport | Alte sporturi


Elena Susunova
Foto: Captura YouTube
Fosta gimnastă sovietică Elena Şuşunova, campioană olimpică la individual compus, în 1988 la Seul, a încetat din viaţă joi, la vârsta de 49 ani, a anunţat Federaţia rusă de gimnastică, scrie Agerpres.

Şuşunova a decedat ca urmare a unor complicaţii survenite după o pneumonie, conform unui oficial al federaţiei, citat de agenţia TASS.

La Olimpiada de vară din 1988, Elena Şuşunova a cucerit două medalii de aur, una de argint şi una de bronz, la vârsta de 19 ani.

Ea a devansat-o cu doar 0,025 puncte pe românca Daniela Silivaş în concursul individual compus, după ce a obţinut nota 10 la ultimul aparat (sărituri).

Şuşunova a cucerit, de asemenea, 11 medalii între 1985 şi 1987 la Campionatele Mondiale, reuşind una dintre cele mai impresionate serii pentru o gimnastă într-un ciclu olimpic.

Ea nu a putut participa la Jocurile Olimpice din 1984, de la Los Angeles, din cauza boicotului statelor comuniste (cu excepţia României).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8094 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by