Pugilistul Răzvan Cojanu a fost învins, sâmbătă, de cubanezul Luis Ortiz, prin KO în runda a doua, într-o gală desfăşurată în Staples Center, la Los Angeles, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit boxingscene.com, Ortiz l-a doborât la podea pe Cojanu cu puţin mai mult de un minut înainte de finalul rundei a doua, la confruntarea la categoria grea, care era programată să aibă zece runde. Românul de 31 de ani a încercat să se ridice, însă fără succes, astfel că arbitrul a oprit meciul.

Pentru Cojanu, este a patra înfrângere a carierei. El mai are în palmares 16 victorii.

Luis Ortiz a obţinut a 29-a victorie. Unicul eşec al cubanezului datează din luna martie, când a fost învins de americanul Deontay Wilder la News York.