Un ciclist francez a fost împuşcat în umăr în timpul unui antrenament pe şosea

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 20 aprilie 2018, 5:51 Sport | Alte sporturi


Ciclistul Clement Delcros, component al echipei AVC Aix-en-Provence, a fost împuşcat în umăr în timpul unui antrenament pe şosea, marţi, la Toulouse, agresorul trăgând asupra sa dintr-o maşină, potrivit news.ro.

Delcros, în vârstă de 18 ani, a povestit pentru DirectVelo că incidentul a avut loc la aproximativ un kilometru de locuinţa sa, aproape de finalul antrenamentului.

“Rulam cu 50 de kilometri pe oră, în pantă. Am văzut că o maşină venea de pe celălalt sens. Când a ajuns în dreptul meu, am auzit un pocnet. Nu mi-am dat seama imediat ce s-a întâmplat. Am văzut că aveam ceva la umăr. Iniţial am crezut că persoana aflată în maşină a aruncat cu o piatră sau cu altceva ca să se distreze. Sângeram puternic. M-am oprit imediat. Cei care se aflau lângă mine m-au întrebat dacă am nevoie de ajutor. Eram aproape de un spital, astfel că m-au dus acolo, cu bicicleta. La radiografie s-a văzut că fusesem împuşcat. Din fericire a fost o armă de calibru mic”, a spus sportivul.

El a menţionat că glonţul nu a avut efecte grave asupra organismului său. “A ajuns destul de adânc. Nu a atins ceva să fie grav. Medicii consideră că nu este cazul să îl scoată”, a afirmat Clement Delcros.

Ciclistul a precizat că se simte bine şi poate să îşi mişte braţul, însă ce i s-a întâmplat l-a şocat. “Ar fi putut fi foarte rău. Nu înţeleg. Nu am duşmani. De ce s-a tras în mine? Voi depune plângere la poliţie. Mă îndoiesc că se va rezolva ceva, sunt speranţe mici să se găsească vinovaţii. Nu ştiu nici măcar ce fel de maşină aveau”, a mai spus Delcros.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















785 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by