România a încheiat, duminică, participarea la Campionatele Europene de haltere de la Izvorani cu un total de 26 de medalii, dintre care nouă de aur, opt de argint și nouă de bronz.

HotNews.roFoto: Hotnews

Duminică, Andreea Aanei a cucerit trei medalii de bronz la cat. +90 kg. Aanei a ocupat locul al treilea la stilul smuls, cu 102 kg, devansată de Krisztina Magat (Ungaria), 104 kg, şi de poloneza Aleksandra Mierzejewska, 103 kg. Românca a ratat ultima încercare, la 105 kg, care i-ar fi adus aurul dacă era reuşită.

La aruncat, Aanei a ridicat 120 kg, din prima tentativă, dar apoi a ratat la 129 kg şi a renunţat la ultima încercare. Aurul a fost adjudecat de Mierzejewska, cu 134 kg, iar argintul a revenit unguroaicei Magat, cu 132 kg.

La total prima a fost Mierzejewska, 237 kg, Magat s-a clasat a doua, cu 236 kg, iar Aanei a ocupat locul al treilea, cu 222 kg.

România a încheiat competiţia de la Izvorani cu 26 de medalii, 9 de aur, 8 de argint, 9 de bronz (6-4-5 la feminin, 3-4-4 la masculin).

Cine a cucerit medalii pentru Romania la CE de haltere:

Elena Andrieş - trei de aur (smuls, aruncat şi total) la categoria 48 kg, Ilie Ciotoiu - două de bronz (aruncat şi total) la 56 kg, Ionuţ Ilie - două de bronz (aruncat şi total) la 62 kg, Andreei Penciu - argint (smuls) şi bronz (total) la 58 kg, Maria Grigoriu - bronz (aruncat) la 58 kg, Paul Dumitraşcu - argint (aruncat) la 69 kg, Loredana Toma - trei de aur (smuls, aruncat, total) la 63 kg, Irina Lepşa - argint (smuls, aruncat, total) la 63 kg, Răzvan Martin - aur (smuls) şi două de argint (aruncat şi total) la 77 kg, Nicolae Onică - două de aur (aruncat, total) şi una de argint (smuls) la 94 kg, Andreea Aanei - trei de bronz (smuls, aruncat, total), la cat. +90 kg.

România a mai găzduit Campionatele Europene de haltere seniori în 1972 la Constanţa şi în 2009 la Bucureşti, scrie Agerpres.