Campioana en-titre la baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj, a fost invinsa vineri, in deplasare, de formatia CSM Oradea, cu scorul de 90-83 (51-42), in derby-ul etapei a XVIII-a a Ligii Nationale. Principalii marcatori ai partidei au fost Mandache 27 puncte, Kariniauskas 15, Pasalici 15, pentru gazde, respectiv Lapornik 22, Kromah 18, Sakici 13, pentru U BT Cluj, arata news.ro.

In urma rezultatului, campioana en-titre continua sa conduca in ierarhia interna, cu 32 de puncte, iar CSM Oradea, cu 31, urca temporar pe locul 2.

Reluata dupa intreruperea cauzata de Turnul Final 8 al Cupei Romaniei si partidele nationalei din preliminariile CM2019, Liga Nationala programeaza celelalte partide ale etapei dupa cum urmeaza: Dinamo Bucuresti - SCM Craiova, CSU Sibiu - Phoenix Galati, Poli Iasi - BCM Pitesti (sambata), CSM Steaua Bucuresti - SCM Timisoara (duminica) si BC Mures - Timba Timisoara (amanat, 14 martie).

Etapa a XIX-a va derula partide in 7-8 martie.