Controverse si scandaluri in sport in 2017: De la Ilie Nastase si Donald Trump si pana la abuzurile sexuale de la echipa feminina de gimnastica a SUA

de A.I.     HotNews.ro
Vineri, 29 decembrie 2017, 9:29 Sport | Alte sporturi


Ilie Nastase
Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Dezvaluiri cu privire la abuzuri sexuale, conflictul Donald Trump - sportivi si amenintarea Statului Islamic sunt cateva dintre elementele negative care au marcat sportul mondial in 2017, informeaza News.ro.

ILIE NASTASE


Printre protagonistii momentelor controversate din 2017 se numara si Ilie Nastase, care a fost suspendat de Federatia Internationala de Tenis din cauza comportamentului sau de la intalnirea de Fed Cup Romania - Marea Britanie.

La 21 aprilie, la conferinta de presa dinaintea intalnirii de Fed Cup Romania - Marea Britanie, in timp ce Simona Halep raspundea in engleza unor intrebari referitoare la faptul ca Serena Williams este insarcinata, Ilie Nastase s-a adresat in limba romana unui membru al echipei: "Sa vedem ce culoare are. Ciocolata cu lapte?". Aceasta remarca i-a atras numeroase critici fostului sportive.

Doua zile mai tarziu, Ilie Nastase a injurat pe toata lumea, arbitri, adversare, ziaristi, la meciul Sorana Cirstea - Johanna Konta, din cadrul intalnirii de Fed Cup  de la Mamaia. Nastase s-a enervat pentru faptul ca jucatoarea britanica era tot timpul deranjata de ce se intampla pe teren si in tribune, in timpul evolutiei ei. Nastase i-a reprosat situatia arbitrului de scaun, pe un ton nepotrivit. Oficialul l-a chemat pe arbitrul principal, elvetianul Andreas Egli, care l-a trimis la vestiare pe fostul tenismen. Nastase l-a injurat pe Egli, apoi a adresat cuvinte jignitoare si catre Johanna Konta si capitanul Marii Britanii, Anne Keothavong, inainte de a parasi terenul. Dupa scurt timp, Johanna Konta a izbucnit in plans, iar meciul a fost intrerupt si jucatoarele au plecat la cabine. Arbitrul a rugat-o pe Simona Halep sa le vorbeasca fanilor, acestea cerandu-le spectatorilor sa respecte jucatoarele adverse.

Partida a fost reluata dupa 20-25 de minute. Nastase a urmarit finalul meciului de la vestiare, apoi a plecat inconjurat de garzi de corp. La iesirea de la vestiare a fost asteptat de jurnalistii britanici, cu care a intrat in conflict. El a devenit agresiv in momentul in care a vazut ca Eleanor Crooks de la Press Association, care a scris despre afirmatiile lui la adresa Serenei Williams, il filma. El a incercat sa iasa dintre garzile de corp si sa se indrepte catre ea. "De ce ma filmezi? De ce? Pentru ca esti urata", i-a strigat el. "Asta este meseria mea de jurnalist, de aceea filmez", a raspuns ziarista. In cele din urma Nastase a plecat.

Lui Ilie Nastase i s-a ridicat acreditarea imediat dupa aceste incidente, astfel ca el nu a mai putut fi capitanul echipei Romaniei. In plus, fostul sportiv a fost suspendat provizoriu de ITF. Dupa trei luni, la 21 iulie, Federatia Internationala de Tenis (ITF) a anuntat ca Ilie Nastase a fost suspendat pana la 31 decembrie 2020 si amendat cu 10.000 de dolari.

CONFLICT DONALD TRUMP - SPORTIVI

Jucatorul de fotbal american Colin Kaepernick a declansat inca de anul trecut o serie de proteste la intonarea imnului la meciuri din mai multe sporturi. El a provocat controverse ingenunchind la imn, in semn de protest fata de cum sunt tratati oamenii de culoare in SUA. Gestul sau a avut ecouri, fiind repetat in 2017 la mai multe meciuri, de numerosi sportivi.

In septembrie, presedintele American Donald Trump a spus, la un miting in Alabama, ca jucatorii din NFL care au decis sa ingenuncheze in semn de protest la meciuri, in timpul intonarii imnului, ar trebui sa fie dati afara: "Nu v-ar placea sa-i vedeti pe acesti patroni din NFL, atunci cand cineva nu ne respecta drapelul, spunand: "Da-l pe acel fiu de catea afara. Afara? Este concediat. Este concediat!". In plus, el a a decis sa retraga invitatia la Casa Alba a campioanei din NBA, Golden State Warriors, iritat de o declaratie a lui Stephen Curry. Curry a afirmat ca intentioneasa sa spuna "nu" atunci cand echipa se va strange pentru a decide daca il va vizita la Casa Alba pe Donald Trump. Echipa Golden State Warriors poate "inspira o schimbare" refuzand sa il intalneasca pe presedinte, a adaugat Curry. Donald Trump a reactionat printr-un mesaj pe Twitter: "Venirea la Casa Alba este considerata o mare onoare pentru o echipa campioana. Stephen Curry ezita, astfel ca invitatia este retrasa!".

Atitudinea lui Trump i-a atras critici dure din partea mai multor vedere ale sportului.

LeBron James, star al echipei Cleveland Cavaliers, l-a numit pe presedinte "vagabond", iar LeSean McCoy, de la Buffalo Bills, a fost si mai dur, el calificandu-l pe Donald Trump drept "dobitoc": "Este foarte trist... presedintele nostru este un dobitoc". "Comentarii precum cel al lui Trump arata lipsa de respect fata de NFL", a afirmat si Roger Goodell, reprezentant al NFL.

Chris Paul, component al echipei Houston Rockets si presedinte al sindicatului baschetbalistilor din NBA, a scris pe Twitter ca Trump ar trebui sa se abtina: "Avand in vedere tot ce se intampla in tara noastra, de ce te concentrezi pe cine ingenuncheaza si pe cine viziteaza Casa Alba? #StayInYoLane. Si ma indoiesc ca este suficient de barbat sa-i faca pe acei jucatori in fata "fiu de catea". "Un presedinte al carui nume in sine creeaza diviziune si furie, ale carui cuvinte inspira disensiune si ura, nu poate face America din nou mare", a notat si Kobe Bryant pe retelele de socializare.

Donald Trump a mai avut o disputa, in noiembrie, cu tatal baschetbalistului LiAngelo Ball, dupa ce sportivul si inca doi colegi, Cody Riley si Jalen Hill, baschetbalisti ai echipei Universitatii din Los Angeles au fost retinuti in China, fiind banuiti ca ar fi furat dintr-un magazin Louis Vuitton. Cei trei au fost retinuti o singura zi, ei fiind eliberati si lasati sa revina in SUA dupa ce Donald Trump a intervenit pe langa omologul sau chinez Xi Jinping, potrivit presedintelui american. LaVar Ball a spus, intr-un interviu la CNN, ca el a intervenit pentru a-si elibera fiul din China, astfel ca nu are de ce sa-i multumeasca presedintelui american.

"Sa nu imi spuneti nimic. Toata lumea vrea sa para ca el m-a ajutat. Insa eu sunt din Los Angeles. Am vazut lucruri mai grave decat sa ia un tip niste ochelari. Fiul meu are un caracter puternic, astfel ca o decizie proasta nu il defineste", a spus Ball.

Trump a reactionat afirmand ca regreta ca a intervenit pentru eliberarea celor trei jucatori ai echipei UCLA. "Acum, cand cei trei baschetbalisti nu mai sunt in China si au fost salvati de ani de inchisoare, LaVar Ball, tatal lui LiAngelo, nu accepta ce am facut pentru fiul sau. Ar fi trebuit sa ii las in inchisoare", a scris Trump pe Twitter.

Cu toate acestea, tatal lui LiAngelo a continuat sa sutina ca Trump nu a contribuit la eliberarea sportivilor. "Am facut niste lucruri, am vorbit cu anumite persoane, care la randul lor au facut niste lucruri. Daca eu simt ca nimeni nu a facut nimic, nu trebuie sa le spun multumesc tuturor", a declarat tatal baschetbalistului.

Afirmatiile lui LaVar Ball l-au infuriat pe Trump, care a reactionat din nou pe Twitter, facandu-l "prost nerecunoscator" pe LaVar: "Nu a fost Casa Alba, nu a fost Departamentul de Stat, nu tatal LaVar a vorbit cu cei din China sa-l scoata pe fiul lui dintr-o sentinta cu inchisoarea pe termen lung. AM FOST EU. Pacat. LaVar este doar o versiune mai saraca a lui Don King (n.r. - impresar de box), dar fara par. Gandeste-te! LaVar, ai fi putut petrece de Thanksgiving in urmatorii cinci pana la zece ani cu fiul tau, in China, dar fara un contract NBA care sa te ajute. Aminteste-ti, LaVar, furatul din magazine nu este un lucru minor. E chiar un mare lucru, mai ales in China. Prost nerecunoscator".

DEZVALUIRI DESPRE ABUZURI SEXUALE

Statele Unite ale Americii

La 16 martie, presedintele si CEO al federatiei americane de gimnastica, Steve Penny, a demisionat in urma scandalului de abuzuri sexuale asupra unor sportive minore, in care protagonistul este Larry Nassar, fost medic al loturilor nationale. Pe numele lui Nassar au fost depuse peste 50 de plangeri de abuz sexual. Printre tinerele care au spus ca au fost agresate sexual de fostul medic se numara si gimnaste celebre: Gabrielle "Gabby" Douglas, Alexandra Raisman si McKayla Maroney.

McKayla Maroney a dezvaluit in octombrie ca a fost agresata sexual in timp ce concura pentru echipa SUA. Ea a sustinut ca a fost molestata de Larry Nassar. "Am fost molestata de doctorul Larry Nassar, doctorul echipe de gimnastica a Statelor Unite. Doctorul Nassar mi-a zis ca primeam ᅡtratament medical necesar, care a fost oferit tuturor, de mai bine de 30 de aniᅡ. Totul a inceput cand aveam 13 ani, la unul dintre primele mele cantonamentele cu echipa nationala, in Texas, si nu s-a terminat pana cand am renuntat la sport. Eram amenintata de cate ori omul aceasta avea o sansa. S-a intamplat si la Londra, chiar inainte ca eu si echipa mea sa castigam medalia de aur, s-a intamplat chiar si inainte ca eu sa castig medalia de argint. Cea mai infricosatoare noapte a fost cand aveam 15 ani. Am zburat toata ziua si toata noaptea ca sa ajung cu echipa la Tokyo. Mi-a dat o pastila pentru somn in timpul zborului si urmatorul lucru pe care mi-l amintesc este ca m-am trezit cu el, intr-o camera de hotel, primind ᅡtratament". Atunci am crezut ca o sa mor. Jocurile Olimpice trebuie sa aduca bucurie si speranta oamenilor. Inspira lumea sa lupte pentru visuri, sa creada ca totul este posibil prin munca si dedicare. Imi aduc aminte ca ma uitam la Jocurile Olimpice din 2004, aveam 8 ani, si imi spuneam ca intr-o zi voi fi si eu acolo concurand pentru tara mea. Din afara pare o poveste extraordinara. Am reusit, dar nu am ajuns acolo fara sa platesc", a scris Maroney pe Twitter.

La 7 decembrie, o judecatoare federala l-a condamnat la 60 de ani de inchisoare pe Larry Nassar, pentru pornografie infantila, caz disjuns din investigatia pentru agresiune sexuala. Nassar, in varsta de 54 de ani, a pledat vinovat in iulie dupa acuzatii ca poseda mii de imagini si filmulete cu pornografie infantila, inclusiv cu copii angajati in acte sexuale, din perioada 2003-2006. Au existat trei capete de acuzare, iar fostul medic a fost condamnat joi pentru fiecare la 20 de ani de inchisoare, sentinte care trebuie sa fie ispasite consecutiv. Larry Nassar va afla in luna ianuarie 2018 si sentinta in procesul in care a pledat vinovat de agresiune sexuala.

Tot in SUA, sportiva ucraineana Tatiana Gutu, medaliata cu aur la individual compus in 1992 la Jocurile Olimpice de la Barcelona, l-a acuzat la 17 octombrie pe fostul campion mondial, belarusul Vitali Scerbo, ca a violat-o cand avea 15 ani. Ea o acuza pe Tatiana Toropova, colega de echipa, si pe Rustam Saripov, un gimnast ucranean, ca nu au ajutat-o si sustine ca Toropova ar fi asistat la viol, care a avut loc la o competitie la Stuttgart, in 1991. "Acum sunt eu, curajoasa dupa 27 de ani. Scerbo este un monstru care m-a lasat sa zac in inchisoarea mea atat de multi ani. Dar astazi sunt mai puternica decat am fost vreodata", a spus Gutu pe Facebook. Gutu a fost campioana olimpica la individual compus si cu echipa Comunitatii Statelor Independente in 1992 la Barcelona. Ea este in prezent antrenoare in SUA.

Anglia

Fotbalul englez a fost zguduit in 2016 si 2017 de dezvaluiri de abuzuri sexuale asupra minorilor, care ar fi avut loc in urma cu mai multi ani. In ianuarie, politia din Cheshire a anuntat ca a identificat trei suspecti si 83 de posibile victime ale abuzurilor. Din noiembrie 2016 pana in ianuarie 2017, politia din Cheshire a primit peste 200 de sesizari de la victime si martori la abuzuri.

La 22 martie, fostul antrenor si cautator de talente al clubului Crewe Alexandria, Barry Bennell, a pledat nevinovat pentru 20 de acuzatii de abuz sexual asupra unor juniori in anii '80. Bennell, in varsta de 63 de ani, a fost incarcerat la inchisoarea Chester Crown Court. Barry Bennell, fost cautator de talente si antrenor la Crewe Alexandra, este acuzat de patru fosti fotbalisti de abuzuri sexuale. Andy Woodward, Steve Walters, Jason Dunford si Chris Unsworth, care au varste de 43 si 44 de ani, sunt cei care au vorbit pana in prezent despre traumele suferite cand erau juniori sub conducerea lui Bennell.

Olanda

La 6 mai, doi fosti fotbalisti olandezi, unul de la Vitesse Arnhem si altul de la PSV Eindhoven, au spus, pentru cotidianul De Volkskrant, ca au fost abuzati sexual de antrenori cand erau copii. Renald Majoor, fost jucator la Vitesse Arnhem, a afirmat ca a fost victima abuzurilor sexuale ale lui "Andre Z" in 1996, la varsta de 12 ani. Antrenorul care l-a abuzat avea atunci 47 de ani si a decedat in 2011. Fostul fotbalist al formatiei PSV Eindhoven a dorit sa ramana anonim si a precizat ca a fost abuzat in 1960, la varsta de 8 ani. El a parasit Olanda in 1970.

Africa de Sud

Cantareata Jennifer Ferguson, fosta parlamentara, a afirmat in octombrie ca a fost violata de presedintele Federatiei Sud-africane de Fotbal, Danny Jordaan, in urma cu aproape 24 de ani. Ferguson a afirmat ca Jordaan a violat-o la un hotel din Port Elizabeth. Agresiunea ar fi avut loc in contextul in care Ferguson era "euforica", dupa ce fusese nominalizata de partidul lui Nelson Mandela sa faca parte din parlamentul sud-african. La 1 noiembrie, Danny Jordaan a negat acuzatiile cantaretei. Jordaan, in varsta de 66 de ani, este presedintele federatiei sud-africane din 2013. El a fost primar in Nelson Mandela Bay in perioada mai 2015 - august 2016.

Suedia

O fosta jucatoare de fotbal din Suedia a dezvaluit la 23 octombrie ca a fost victima hartuirii sexuale din partea a trei fotbalisti "foarte cunoscuti" din nationala suedeza din anii 2000. Gunilla Axen, campioana europeana in 1984, a afirmat ca cei trei fotbalisti sunt "oameni foarte cunoscuti, performanti si respectati", insa nu le-a dat numele. Ea a precizat ca a primit de "trei ori fotografii cu penisul lor". In momentul faptelor, Gunilla Axen lucra in departamentul de dezvoltare al federatiei suedeze (SvFF). Ea afirma ca nu a fost singura victima a hartuirii sexuale in cadrul SvFF. "Presedintele forului si membrii de conducere au aflat de aceste hartuiri, dar nu au spus nimic", a subliniat Axen.

La 23 noiembrie, atleta suedeza Moa Hjelmer, campioana europeana la 400 metri in 2012, a anuntat ca a fost agresata sexual in 2011. Hjelmer a povestit cum la finalul unei seri in care s-a consumat alcool, dupa o competitie, un sportiv mai in varsta si casatorit, a insotit-o spre hotelul ei si a violat-o: "Cand se termina, imi iau lucrurile si plec. Mi-e rusine, am facut ceva gresit? Am fost mereu puternica si acum stiu ca nu este vina MEA, dar, totusi, a durat sase ani pana sa indraznesc sa vorbesc. Multumesc #metoo", a scris sportiva pe Instagram. Moa Hjelmer nu a precizat daca a depus plangere impotriva agresorului. In Suedia, termenul de prescriptie pentru viol este de 10 ani.

Australia

Antrenorul australian de natatie Scott Volkers a fost arestat, in octombrie, la Sunshine Coast, in Queensland, pentru agresiune sexuala contra minorilor. In varsta de 59 de ani, Volkers a mai fost anchetat pentru fapte similare in 2002, dar cazul a fost clasat. El a primit insa interdictia de a antrena sportivi mai mici de 16 ani. Volkers a fost antrenorul lui Susie O'Neill, dubla campioana olimpica si cvadrupla campioana mondiala, si al Samanthei Riley, dubla campioana mondiala. In 2011, Scott Volkers s-a mutat in Brazilia, unde l-a antrenat si pe Cesar Cielo.

Italia

Fotbalistul brazilian Robinho a fost condamnat, la 23 noiembrie, la noua ani de inchisoare, pentru ca a participat la un viol in grup. Faptele pentru care a fost condamnat jucatorul dateaza din 22 ianuarie 2013, cand Robinho era legitimat la AC Milan. Potrivit anchetatorilor, fotbalistul a participat la violarea in grup a unei albaneze in varsta de 22 de ani, intr-o discoteca din Milano. Robinho a fost acuzat de viol si in 2009, cand juca la Manchester United, insa acel caz a fost clasat. In varsta de 33 de ani, Robinho este legitimat, din 2016, la Atletico Mineiro.

Austria

Procurorii austrieci au anuntat, in noiembrie, ca au deschis o ancheta preliminara cu privire la posibile cazuri de abuzuri sexuale in care victime au fost schioare. Aceasta ancheta a fost deschisa dupa ce Nicola Spiess-Werdenigg, in varsta de 59 de ani, locul patru in proba de coborare la Jocurile Olimpice de la Innsbruck, din 1976, a declarat pentru presa din Austria ca a fost violata la varsta de 16 ani de o persoada din anturajul sau sportiv. Spiess-Werdenigg a mai spus ca in anii '70 in cadrul federatiei de schi din Austria violenta sexuala devenise o obisnuinta si ca agresorii erau antrenori, angajati si colegi. "Era oribil, dar asa stateau lucrurile inainte", a afirmat fosta sportiva pentru cotidianul Standard. Ea a mentionat ca mai cunoaste un astfel de caz, datand din 2005.

CAZUL ENES KANTER

Baschetbalistul turc Enes Kanter, nu a putut intra in Romania la 20 mai, autoritatile din Turcia anulandu-I pasaportul din cauza vederilor sale politice. Kanter, atunci jucator la Oklahoma City Thunder, a plecat spre SUA, dupa circa patru ore de asteptare in Aeroportul Otopeni, cu o cursa aeriana cu escala la Londra. La 26 mai, procurorii din Istanbul au emis un mandat de arestare pe numele baschetbalistului turc, acuzat de "apartenenta la o organizatie terorista".

In decembrie, un procuror turc a cerut pana la patru ani de inchisoare impotriva lui Kanter, in prezent component al New York Knicks, pentru mesaje insultatoare la adresa presedintelui Recep Tayyip Erdogan. Parchetul din Istanbul a incheiat un act de acuzare in care cere intre un an si doua luni de inchisoare si patru ani si opt luni de inchisoare impotriva lui Enes Kanter. Pivotul este acuzat de injurii contra statutului turc intr-o serie de mesaje postate in 2016 pe Twitter. Kanter locuieste in SUA si va fi judecat in absenta.

Kanter, in varsta de 25 de ani, este un sustinator al lui Fethullah Gulen si un critic al presedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, despre care a spus ca este un "dictator" si pe care l-a numit "Hitler-ul secolului nostru".

MONTAJE FOTO CU RONALDO, DESCHAMPS SI MESSI, PROPAGANDA A STATULUI ISLAMIC

In luna octombrie, Lionel Messi a fost protagonistul unui montaj foto in care aparea in spatele unor gratii si parea sa planga cu lacrimi de sange, pe un canal de propaganda al Statului Islamic. Dupa Messi, si Didier Deschamps a aparut intr-un montaj foto, in tinuta de ostatic, cu un pistol indreptat catre el. O alta imagine de propaganda a teroristilor a fost cea a lui Cristiano Ronaldo, infatisat ca ostatic, cu un cutit indreptat catre el.


Citeste mai multe despre   


















1081 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică