Meciul dintre legenda boxului american Floyd Mayweather si starul irlandez al artelor martiale mixte (MMA) Conor McGregor, a generat venituri de peste 600 milioane dolari (aproximativ 510 milioane euro), a anuntat canalul Showtime, difuzorul exclusiv al acestei lupte, informeaza AFP, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Duelul dintre cei doi, care a avut loc pe 26 august la Las Vegas (Nevada), ocupa locul secund in ierarhia celor mai bine remunerate evenimente sportive de o zi din istorie.

Recordul este detinut de un alt meci de box, prezentat drept "meciul secolului", intre Mayweather si filipinezul Manny Pacquiao, care a generat, la randul sau, peste 600 milioane dolari, in mai 2015.

Conform Showtime, meciul Mayweather - McGregor a inregistrat 4,3 milioane de solicitari de vizionare in sistemul "pay per view", nu departe de recordul de 4,6 milioane atins la confruntarea dintre Mayweather si Pacquiao.

Pretul fixat de Showtime pentru cei care au dorit sa urmareasca in direct, din fata televizoarelor, meciul din 26 august, a fost de 89,99 dolari.

Potrivit cifrelor publicate de comisia sportiva a statului Nevada, organizatoarea evenimentului, meciul Mayweather - McGregor a generat retete de 55,1 milioane dolari din vanzarea de bilete, departe de recordul de 72,2 milioane dolari stabilit de duelul Mayweather - Pacquiao.

Duelul dintre Mayweather si McGregor a suscitat multa curiozitate si interes deoarece americanul, considerat unul dintre cei mai buni boxeri din istorie, a revenit cu aceasta ocazie in ring, dupa doi ani de la retragere, in timp ce irlandezul, cunoscut pentru provocarile sale, nu mai boxase niciodata pana atunci la acest nivel.

Mayweather, care a incasat peste 100 milioane dolari pentru aceasta lupta, s-a impus prin KO tehnic in repriza a 10-a, semnand cu aceasta ocazie a 50-a victorie in tot atatea meciuri disputate si a 27-a inainte de limita.

Americanul a anuntat, la finalul meciului, ca nu va mai urcat niciodata in ring, insa cel supranumit "Money" a dezvaluit, in cursul acestei saptamani, ca a fost contactat de UFC, principalul organizator de lupte MMA, pentru trei sau patru meciuri care i-ar putea aduce, potrivit lui, un miliard de dolari.