Sportiva americana Vrginia Thrasher, in varsta de 19 ani, a castigat prima medalie de aur din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, dupa ce s-a impus la tir, in proba de pusca cu aer comprimat 10 metri.

Virginia Thrasher a obtinut prima medalie de aur de la JO 2016Foto: rio2016.com

Thrasher le-a invins pe chinezoaicele Du Li, campioana olimpica in 2004, care a obtinut argintul, si Yi Siling, care este posesoarea medaliei de bronz. Thrasher s-a impus la o diferenta de un punct fata de chinezoaica Du Li, cu un total de 208 puncte. Ocupanta locului trei, Yi Siling, a obtinut 185,4 puncte.

Potrivit Reuters, sportiva americana a primit prima medalie de aur de la Rio din partea presedintelui CIO, Thomas Bach.

Finala s-a desfasurat dupa asa-zisul sistem "australian", in care sportivii cel mai slab clasati sunt eliminati unul dupa altul, pana cand in lupta pentru aur raman doar doi sportivi.