Noul sezon de schi alpin a inceput foarte bine pentru cea mai valoroasa sportiva din Romania din prezent la aceasta disciplina olimpica: Ania Caill, legitimata la CS Caraimanul Busteni, informeaza Ziarul de Prahova. Singura reprezentanta tricolora participanta in concursul feminin la Jocurile Olimpice de la Soci si la Campionatele Mondiale de la Beaver Creek, tanara de 19 ani s-a aflat in America de Sud in debutul acestui sezon competitional.

Ania CaillFoto: Renault

Ania Caill a concurat in cadrul Cupei Sud-Americane, competitie desfasurata pe partia de la El Colorado din Chile, iar, prin performantele realizate, a reusit sa-si adjudece titlul la proba de coborare.

Schioarea clubului din Busteni mai avea inca doua podiumuri in palmares la coborare, situandu-se pe locurile 2 si 3 la doua curse disputate pe 1 septembrie, pe partia din La Parva, tot din Chile. Astfel, a adunat un total de 300 de puncte in clasament, asigurandu-si prima pozitie la aceasta proba.