In varsta de 28 de ani, Usain Bolt a anuntat data cand se va retrage, sportivul urmand sa mai concureze pana in 2017. Alergatorul din Jamaica a spus si care este cea mai mare dorinta a sa: sa coboare sub 19 secunde in proba de 200 de metri.

Usain BoltFoto: www.london2012.com

Cu unele probleme medicale in ultima perioada, Bolt a pierdut prima pozitie in clasamentul sprinterilor, loc pe care se afla acum Justin Gatlin.

Inainte de a se retrage, Bolt vrea sa mai participe la Campionatele Mondiale de la Beijing (din vara acestui an) si la Jocurile Olimpice de vara din 2016, de la Rio de Janeiro.

"Vreau neaparat sa cobor sub 19 secunde in proba de 200 de metri inainte de a ma retrage. Muncesc mult si o sa vedem ce se va intampla", a precizat Bolt, conform Digisport.

Usain Bolt este in prezent detinatorul recordului mondial in probele de 100 si 200 de metri.