Echipajul masculin de Canoe 2 al Romaniei, format din Liviu Dumitrescu si Victor Mihalachi, a cucerit medalia de aur, sambata, in finala la 1000 de metri, la Campionatele Europene de la Zagreb, relateaza Mediafax. Echipajul masculin de Canoe 4 al Romaniei a cucerit medalia de argint, in finala la 1000 de metri.

Liviu Dumitrescu si Victor Mihalachi, sperante pentru Londra 2012Foto: Reuters

Canoe 2

Echipajul tricolor, multiplu medaliat european si mondial, a incheiat cursa cu timpul de 3:35.02 minute, trecandu-si in cont a sasea medalie de aur. Pe podium au mai urcat Germania (plus 0.52 secunde) si Belarus (plus 0.72 secunde).

Proba de Canoe 2 pe distanta de 1000 de metri este si proba olimpica, cei doi sportivi romani fiind calificati la JO de la Londra.

Canoe 4

Sportivii Iosif Chirila, Catalin Costache, Mihail Simion si Florin Comanici au incheiat finala cu timpul de 3:23.54 minute. Proba a fost castigata de Belarus (3:22.13 minute).

Tot sambata, in prima finala cu prezenta romaneasca, Iosif Chirila s-a clasat pe locul 6, la Canoe 1, pe distanta de 1000 de metri. Echipajul feminin de Kaiac 4 s-a clasat in finala de la 500 de metri pe ultimul loc, al 9-lea.

In finale s-au mai calificat dupa preliminariile de vineri echipajele masculine romanesti de Canoe 2 (500 metri), Kaiac 2 (500) si Kaiac 4 (1000).

Sambata mai au loc finale la 1.000 m, serii la 200 m si finale la paracanoe, iar duminica, in ultima zi, sunt programate finalele la 500 m, K4 1.000 m masculin, finalele la 200 m si finalele in probele de 5.000 m.