Fostul campion mondial de sah Gary Kasparov a criticat vineri modul in care s-a facut selectia jucatorilor care se confrunta in prezent pentru titlul mondial, la Moscova, indianul Viswanathan Anand si israelianul Boris Gelfand, calificand meciul drept "fara continut", scrie AFP.

"Este pentru prima oara in istorie cand un meci oficial intre campionul mondial la sah si un pretendent la acest titlu nu are nicio legatura cu titlul de cel mai puternic jucator al planetei", a spus Kasparov, intr-o conferinta de presa sustinuta la Moscova.

"Daca vom compara acest meci cu evenimente similare din ultimii ani, din punct de vedere al continutului, este inferior tuturor", a apreciat el.

Duelul care a inceput in 11 mai intre actualul campion mondial, Viswanathan Anand, si Boris Gelfand s-a soldat vineri cu a sasea remiza consecutiva.

Raman de disputat inca sase partide, in conditiile in care sunt prevazute maxim 12 meciuri pentru titlu.

"Anand si-a pierdut interesul pentru acest joc (...) si ii e frica sa nu piarda", a declarat Kasparov.

In ceea ce-l priveste pe Gelfand, "incearca sa fie cat mai concentrat si prudent posibil, dar nu crede ca Anand poate sa piarda", a adaugat Kasparov.

Moscova gazduieste pentru prima oara campionatul mondial de sah de la confruntarea legendara, din 1984-1985, dintre Gary Kasparov si Anatoli Karpov.