ROLAND GARROS 2018
Associated Press: "Simona Halep este o campioană de Grand Slam, acum şi pentru totdeauna" Agenţia Associated Press a arătat în materialul despre succesul Simonei Halep la Roland Garros că Darren Cahill este cel care a contribuit la schimbarea atitudinii româncei, când a ameninţat-o că rupe colaborarea cu ea. De atunci, Halep a devenit o altă jucătoare, mai puternică din punct de vedere psihic, mai bună.
Lungul drum al fericirii 4 ani și două zile diferență între prima și ultima ei încercare, atunci din redacție, acum de la fața locului. Tot Chartier, tot ea: cu bune și rele, cu defecte și calități, după preferințe. Distanța dintre suferință și bucurie are o unitate de măsură aparte în tenis: poate fi banda fileului, poate fi un singur moment de rătăcire sau poate fi traseul imaginar care leagă cele trei finale ratate. 6-3, 2-0 pentru Sloane Stephens, dar nu, nu este totul pierdut. Emoțiile sunt din ce în ce mai mari, copleșitoare, tribunele urlă "Simona, Simona!", iar liderul mondial nu mai renunță de această dată. I-a reușit la a treia încercare la Paris, precum în basme: Halep este campioană la Roland Garros, iar în ceea ce mă privește am jucat un rol important în filmul "Norocul începătorului".
VIDEO Simona Halep, campioană la Roland Garros (3-6, 6-4, 6-1 cu Sloane Stephens) - Primul titlu de Grand Slam, vis îndeplinit A treia finală de la Roland Garros a fost cu noroc pentru Simona Halep, jucătoarea noastră reușind să triumfe pentru prima dată în carieră la un turneu de Grand Slam. În primul set al finalei de pe arena Philippe-Chatrier, Sloane Stephens a fost pe tot terenul, a atacat fără milă și a asistat la greșelile neforțate ale liderului mondial. A câștigat prima manșă într-o manieră impresionantă, scor 6-3, și a început la fel de bine și setul secund, conducând cu 2-0. Simona a luptat însă eroic și a întors superb soarta partidei. A reușit 4 game-uri consecutive și și-a adjudecat în cele din urmă actul al doilea cu 6-4. După o pauză de vestiar, liderul mondial a făcut o demonstatie de forță în setul decisiv, impunându-se cu 6-1 și obținând victoria după două ore și trei minute de joc.
Simona Halep, ultimul antrenament înainte de finala de la Roland Garros - Primii fani români sunt deja pe Chatrier Simona Halep s-a antrenat pe Chatrier ultima dată înainte de cea de-a patra finala de Grand Slam din carieră (a treia de la Paris). Liderul mondial nu a avut un sparring partner, această poziție fiind luată de Darren Cahill. În tribune au putut fi văzute și primele trei steaguri românești (cu mai mult de o oră și jumătate înainte de ora de start a duelului cu Sloane Stephens).
Cum vede Kamau Murray (antrenorul lui Sloane Stephens) finala de la Roland Garros: "Va fi o bătălie de pe baseline, un adevărat război al nervilor" Pare mereu relaxat și zâmbește destul de des din loja sa, însă încărcarea psihică este mare și la nivelul antrenorilor. Kamau Murray este <responsabil> de performanțele lui Sloane Stephens, alături de eleva sa reușind să triumfe la ultima ediție de la US Open. Americanul a vorbit despre cum vede finala de la Roland Garros dintre Sloane și Simona Halep. "Va fi o bătălie de pe baseline, un adevărat război al nervilor".
Sloane Stephens, jucătoarea care nu a pierdut nicio finală - Cifrele americancei la Roland Garros În vârstă de 25 de ani, Sloane Stephens (10 WTA) se află la a doua finală de Grand Slam din carieră, urmând să o întâlnească în ultimul act de la Roland Garros pe Simona Halep (1 WTA). Americanca s-a dovedit a fi de neînvins până acum în finale: a ajuns de șase ori în ultimul act al unui turneu și a câștigat de fiecare dată, inclusiv la US Open anul trecut. În drumul său spre finala de la Paris, Stephens a pierdut un singur set și a stat pe teren șapte ore și 36 de minute.
​Roland Garros, finala: Simona Halep vs Sloane Stephens (de la ora 16:00) / Ziua cea mare - Halep, din nou atât de aproape de primul trofeu de Grand Slam Simona Halep (1 WTA) a ajuns din nou atât de aproape de a-și îndeplini marele vis: câștigarea unui trofeu de Grand Slam. Este în finala de la Roland Garros pentru a treia oară în carieră și pentru a doua oară consecutiv, urmând să o întâlnească pe americanca Sloane Stephens (10 WTA), campioană en-titre de la US Open și jucătoarea pe care a învins-o în cinci din cele șapte meciuri directe. Confruntarea de pe Phillipe-Chatrier va fi transmisă în direct pe Eurosport și Pro Tv și LiveText pe HotNews.ro, de la ora 16:00 (ora României).
Roland Garros: Rafael Nadal, la un pas de al 11-lea titlu pe zgura pariziană - Juan Martin del Potro, fără soluții Rafael Nadal (1 ATP) este pentru a 11-a oară în finala de la Roland Garros, după o victorie în trei seturi în fața lui Juan Martin del Potro (6 ATP), scor 6-4, 6-1, 6-2. Ibericul a arătat pe arena Philippe-Chatrier cel mai bun tenis al său, forehandul a fost la cele mai înalte cote, a jucat agresiv și nu i-a lăsat prea multe șanse uriașului Del Potro. În ultimul act, liderul mondial îl va întâlni pe austriacul Dominic Thiem (8 ATP).
Roland Garros: Dominic Thiem, în prima finală de Grand Slam a carierei - Sfârșit de drum pentru surprinzătorul Marco Cecchinato Dominic Thiem (8 ATP) este primul finalist al întrecerii masculine de la Roland Garros, austriacul punând capăt aventurii lui Marco Cecchinato (72 ATP) pe zgura pariziană. Thiem, eliminat în semifinale la ultimele două ediții ale competiției de la Paris, s-a impus în trei seturi, scor 7-5, 7-6(10), 6-1, reușind să se califice pentru prima dată într-o finală de Grand Slam.
Simona Halep, ultima conferință înainte de marea finală: "Sunt fericită de ceea ce am făcut aici, la Roland Garros ating cel mai bun nivel al meu" Nu a mai rămas mult timp până la finala de pe tabloul feminin de simplu de la Roland Garros, iar Simona Halep a susținut ultima conferință de presă înainte de meciul cu Sloane Stephens. "Sunt destul de constantă pe zgură, am încredere, iar din punctul meu de vedere aici ating cel mai bun nivel al meu", a precizat printre altele liderul mondial. Halep vs Stephens se va disputa sâmbătă, de la ora 16:00, urmând să fie în direct pe Eurosport și LiveText pe HotNews.ro.
Martina Navratilova, despre cum poate Simona Halep să câștige finala Roland Garros: "Trebuie să iasă din zona de confort" Câștigătoare a 18 turnee de Grand Slam, Martina Navratilova a analizat finala ediției din acest an de la Roland Garros, acolo unde se vor întâlni Simona Halep și Sloane Stephens. Fosta mare jucătoare de tenis a precizat, într-un editorial pe site-ul WTA, că Halep trebuie să iasă din zona de confort și să-și asume riscuri dacă vrea să câștige primul său trofeu major.
​FOTOGALERIE Sloane Stephens, antrenamentul și sparring partner-ul: "Da, o poate bate pe Simona" Terenul 5, sunt doar maximum 20 de spectatori, cu tot cu cei trei cameramani. Discret, dintr-un colț al micuței arene întră Sloane Stephens: zâmbește (parcă a rămas așa de la conferința de ieri) și discută ceva cu antrenorul său cu alură de jucător din NBA. Timp de o oră, americanca se antrenează emanând multă relaxare. La finalul sesiunii, îl abordez pe sparring-partner (Elie Rousset), iar acesta îmi spune printre altele: "Are un timing foarte bun, am simțit-o relaxată, iar asta o poate ajuta mult. Da, chiar cred că o poate învinge pe Simona, mai ales dacă Halep va juca defensiv".
Sloane Stephens, zâmbetul și marele pericol pentru Simona Halep Finala, turneul și satisfacția. Mă întorc zâmbind de la sala principală de conferințe, acolo unde am urmărit-o în direct pe Sloane Stephens. Am dorit să îi iau un pic "pulsul", să văd, cum se spune pe la noi, <în ce ape se scaldă>. Trebuie să urc până la etajul doi, acolo unde mi-a fost "casa" preț de două săptămâni. Mai mult ca niciodată în toată această perioadă, pe holuri redescopăr un poster imens care îmi dă fiori: Jelena împreună cu trofeul, ipostază imortalizată cu doar un an în urmă.
Mats Wilander îi prevede un viitor strălucit Simonei Halep: "Va fi de neatins pentru o perioadă de timp. Cred că va câștiga 3 din cele 4 turnee de Grand Slam" Mats Wilander, câștigător al șapte turnee de Grand Slam și unul dintre cei mai apreciați analiști din tenis, a declarat că viitorul arată foarte bine pentru Simona Halep, fiind de părere că românca va câștiga 3 din cele 4 turnee de Grand Slam. "La un moment dat va fi de neatins pentru o perioadă de timp, poate un an sau doi", a spus suedezul.
Halep, întrebată ce a învăţat din cele trei finale de Grand Slam pierdute: "Putem să schimbăm subiectul? Să vorbim despre vreme, e frumos afară" Simona Halep a disputat până acum trei finale la turneele de Grand Slam (la Roland Garros în 2014 și 2017 și la Australian Open în 2018), însă a pierdut de fiecare dată. Întrebată ce a învățat din aceste eșecuri, românca a refuzat să răspundă și le-a cerut jurnaliștilor să schimbe subiectul.
​Roland Garros: Vineri se stabilesc finaliștii probei de simplu masculin - Programul zilei Turneul de la Roland Garros își va afla astăzi finaliștii probei de simplu masculin. Disputa dintre Marco Cecchinato și Dominic Thiem va deschide ziua de tenis pe arena Philippe-Chatrier, de la ora 14:00. Pe cea mai mare arenă din complexul Grand Slam-ului de la Paris vor putea fi văzuți apoi Rafael Nadal și Juan Martin del Portro.
Garbine Muguruza, după eliminarea de la Roland Garrros: "Halep a jucat foarte bine şi a meritat victoria. A dat foarte puţine puncte gratis" Garbine Muguruza a recunoscut cu sportivitate superioritatea Simonei Halep în partida din semifinalele French Open. "A jucat foarte bine şi a meritat să câştige", a spus spaniola.
Roland Garros: Sloane Stephens, adversara Simonei Halep în finala Grand Slam-ului de la Paris Aflată pentru a patra oară în fața primului său trofeu de Grand Slam din carieră, Simona Halep o va înfrunta în finala de la Roland Garros pe americanca Sloane Stephens (10 WTA). Campioană în 2017 la US Open, Stephens a învins-o în semifinale pe Madison Keys (SUA, 13 WTA), scor 6-4, 6-4.
Simona Halep: "Simt că am muncit bine, sunt la un nivel ridicat. E bine să fiu din nou într-o finală de Grand Slam" Victorie în două seturi cu puternica Garbine Muguruza, iar Simona Halep este din nou în ultimul act de la Paris (pentru a treia oară în carieră). Fericită după calificarea în finala de la Roland Garros, jucătoarea noastră a vorbit despre duelul cu iberica, despre meciul care va urma și despre cum se simte acum. "Simt că am muncit bine, sunt la un nivel ridicat. E bine să fiu din nou într-o finală de Grand Slam", a punctat, printre altele, liderul ierarhiei WTA. Pentru trofeu, Simona va lupta cu Sloane Stephens.Stephens, despre finala RG: Nu ştiu cum o să joc, probabil ştie antrenorul meuCronică de la fața locului - Cu tastele tremurând încă: Acel moment când emoțiile au fost mai mari în tribune
Simona Halep, omagiată de presa internațională după calificarea în finala de la Roland Garros: "A arătat o defensivă de maestru"; "A fost o sclipitoare victorie tactică a româncei" Victoria impresionantă a Simonei Halep în fața spaniolei Garbine Muguruza (scor 6-1, 6-4) este lăudată de presa internațională, care a remarcat prestația spectaculoasă a româncei și evoluția sa din punct de vedere mental în ultimii ani. "A fost o sclipitoare victorie tactică a româncei. A fost cel mai bun meci din punct de vedere al calităţii pe care l-am văzut în ultimul timp", a comentat corespondentul BBC la Paris.

ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version