Novak Djokovic a avut nevoie de patru seturi pentru a-l invinge pe Bernard Tomic, sarbul intrebuintandu-se serios in fata surprinzatorului australian. A fost 6-2, 3-6, 6-3, 7-5 pentru numarul doi mondial. Dupa ce a condus cu 2-0 la seturi, Roger Federer a fost invins de Jo-Wilfried Tsonga, francezul avand o revenire senzationala in fata elvetianului. Castigator de sase ori pe iarba londoneza, Roger a parasit competitia inca din sferturi, ratand astfel un duel cu Djokovic.

Roger Federer, eliminat de Jo-Wilfried TsongaFoto: Reuters

Roger Federer - Jo-Wilfried Tsonga 6-3, 7-6(3), 4-6, 4-6, 4-6

Tsonga a pierdut primul game in care a servit impotriva lui Federer, iar avantajul luat a fost de ajuns pentru elvetian: a castigat setul de debut cu 6-3. Fostul lider mondial a evoluat exact, a servit bine, a profitat de sansele avute, iar francezul nu s-a putut ridica la nivelul impus de Roger.

Setul doi a fost unul in care fiecare dintre jucatori si-a castigat serviciul, iar diferenta s-a facut in tie-break: Federer s-a impus cu 7-3 (a fost mult mai atent in joc, in timp ce Tsonga a fost inconstant).

In setul trei, Tsonga face break la scorul de 1-1, profitand de un moment mai slab al lui Federer. Cursa de urmarire a evetianului nu a dat roade, Roger nereusit sa castige pe serviciul francezului. In aceste conditii, Tsonga a castigat setul cu 6-4.

Federer a pierdut controlul in setul patru, iar Tsonga a facut break-ul la scorul de 1-1. Francezul si-a castigat, fara prea mari emotii, serviciul, iar setul l-a adjudecat cu 6-4. Federer a gresit mai multe mingi usoare, iar partida a intrat in decisiv.

Federer a continuat sa fie ezitant pe propriul serviciu, iar Tsonga a bifeat break-ul in primul joc al setului decisiv. Jo-Wilfried a servit bine pana la finalul setului si nu i-a dat sanse de revenire lui Roger. A fost 6-4 pentru francez, iar Federer si-a vazut spulberat visul de a se impune pentru a saptea oara la Wimbledon.

Novak Djokovic - Bernard Tomic 6-2, 3-6, 6-3, 7-5

Tomic, una dintre marile surprize ale turneului, a fost prada usoara pentru Nole in primul set, sarbul dominand categoric disputa fara sa se intrebuinteze prea mult.Australianul a gresit mingi simple, Tomic parand usor depasit de importanta partidei (si-a pierdut de doua ori serviciul).

Cu un joc mult mai agresiv, Tomic a bifat un break impotriva unui Djokovic luat parca prin surprindere de evolutia australianului. Bernand a servit bine si a castigat setul doi cu 6-3.

Tomic continua jocul bun si in setul al treilea, australianul castiga contra serviciului (in chiar primul game) si conduce ostilitatile in prima parte a disputei. Bernard are insa o cadere inexplicabila de cateva minute, iar Djokovic trece in avantaj pentru prima data la 4-3. Sarbul se impune de doua ori cu Tomic la serviciu, iar setul il castiga cu 6-3.

Tomic nu-si revine nici in debutul setului patru, iar Nole profita de fiecare oportunitate: a facut break in primul game (a avut 2-0 pe tabela). In jocul cu numarul patru, Djokovic isi pierde serviciul, iar Tomic a reusit sa egaleze la doi. Echilibrul avea sa fie rupt la scorul de 5-5, moment in care Djokovic castiga pe serviciul lui Tomic. Numarul doi mondial a castigat setul cu 7-5 si a obtinut calificarea in semifinalele de la Wimbledon.