Liderul mondial Rafael Nadal s-a calificat, miercuri, in optimile de finala ale turneului pe iarba de la Queen's Club (Londra), asigurandu-si astfel biletul pentru ultima competitie a sezonului, Turneul Campionilor 2011, in care se intalnesc cei mai buni opt jucatori ai anului in curs.

Rafa Nadal, la Queens (Londra)Foto: Reuters

Nadal, care duminica a castigat al saselea sau titlu de la Roland Garros, s-a impus usor in turul al doilea de la Queen's, invingandu-l in minim de seturi, cu un dublu 6-4, pe australianul Matthew Ebden, numarul 168 mondial. Spaniolul il va intalni, joi, in optimile turneului, pe cehul Radek Stepanek, ce in turul anterior a trecut de croatul Ivan Ljubicic, scor 0-6, 7-5, 6-4.

Nadal va juca joi (dupa ora 20:30) si in optimile de la dublu, alaturi de compatriotul Marc Lopez, urmand a intalni a saptea pereche favorita, formata din Horia Tecau (Romania) si Robert Lindstedt (Suedia). In editia trecuta cele doua perechi s-au intalnit in aceeasi faza a competitiei, Tecau si Lindstedt calificandu-se in sferturi dupa abandonul spaniolilor.

Gratie victoriei de la Queen's, Nadal si-a asigurat si locul in Turneul Campionilor, ce se va desfasura in perioada 20-27 noiembrie 2011, pe arena O2 din Londra. Spaniolul de 25 de ani este al doilea jucator ce obtine biletul pentru Turneul Campionilor, dupa sarbul Novak Djokovic.

"E intotdeauna o placere sa joc la Londra. Este un oras fantastic si stadionul O2 este una din cele mai frumoase arene indoor din lume. Anul trecut a fost un turneu fantastic, am jucat finala, am avut meciuri foarte frumoase. Sunt foarte fericit ca m-am calificat din nou si ca ma voi intoarce din nou in acest an", a declarat Rafa Nadal.

Acesta este al saptelea an consecutiv in care Nadal se califica la Turneul Campionilor. Cea mai buna performanta a obtinut-o anul trecut, cand a ajuns pana in finala, pierzand insa in trei seturi la Roger Federer (elvetianul s-a impus cu 6-3, 3-6, 6-1).