Roger Federer s-a calificat pentru a saptea oara in cariera sa in finala turneului indoor de la Basel (Elvetia), invingandu-l lejer pe americanul numarul 9 ATP, Andy Roddick, scor 6-2, 6-4. In finala de duminica, fostul lider mondial il va intalni pe campionul en-titre de la Basel, sarbul Novak Djokovic.

Federer, in finala la BaselFoto: Reuters

La prima intalnire cu Federer dupa finala epica din 2009 de la Wimbledon, castigata de elvetian cu 5-7, 7-6(6), 7-6(5), 3-6, 16-14, Roddick a reusit sa castige doar doua game-uri in primul set al semifinalei de la Basel. Doua break-uri i-au asigurat elvetianului primul set (6-2), insa Federer si-a pierdut serviciul in primul game al setului secund. Roddick nu a reusit sa-si mentina avantajul obtinut si, dupa alte doua break-uri ale lui Federer, americanul a pierdut si al doilea set cu 6-4.

Cu aceasta victorie, Federer si-a extins avantajul in intalnirile directe cu Roddick la 20-2. Doar Boris Becker si Ivan Lendl au mai multe victorii impotriva unui singur adversar, in ultimii 30 de ani.

In finala de duminica, Federer il va intalni pe sarbul Novak Djokovic, cel care l-a invins in editia trecuta a turneului elvetian si care a pus capat celor trei victorii consecutive de la Basel ale lui Federer (2006, 2007, 2008). Djokovic l-a invins in semifinala pe compatriotul sau, Viktor Troicki, scor 7-6(4), 6-4.

Ultimele doua game-uri ale meciului Federer - Roddick: