Nu mai poate fi depasit/ Rafael Nadal va incheia anul pe prima pozitie a clasamentului ATP

de A.I.     HotNews.ro
Vineri, 17 septembrie 2010, 15:31 Sport | Tenis

Rafael Nadal
Foto: Reuters
Proaspat castigator al US Open-ului, Rafael Nadal va incheia anul 2010 pe prima pozitie a clasamentului ATP, ibericul fiind imposibil de ajuns, informeaza atpworldtour.com. Va fi pentru a doua oara cand spaniolul nascut in Manacor (Mallorca) va fi declarat ATP World Tour Champions.

Nadal a cucerit trei din cele patru turnee de Grand Slam din 2010, Rafa impunandu-se la Roland Garros, Wimbledon si US Open. Cu un avantaj zdrobitor in clasament, spaniolul nu mai poate fi ajuns in 2010, acesta urmand sa termine anul in curs din postura de lider mondial.
 
In varsta de 24 de ani, Nadal va intra in grupul select al jucatorilor care au incheiat anul de cel putin doua ori pe prima pozitie in ierarhia ATP (prima data a fost in 2008). Rafa a devenit primul in lume pe 18 august 2008, iar pe 6 iulie 2009 a fost depasit de Roger Federer.

Dupa ce si-a trecut in cont cel de-al cincilea succes pe zgura pariziana, Nadal a redevenit numarul unu mondial (pe 7 iunie 2010).

ATP WORLD TOUR CHAMPIONS incepand din anul 1973:

2010 Rafael Nadal (Spania)
2009 Roger Federer (Elvetia)
2008 Rafael Nadal (Spania)
2007 Roger Federer (Elvetia)
2006 Roger Federer (Elvetia)
2005 Roger Federer (Elvetia)
2004 Roger Federer (Elvetia)
2003 Andy Roddick (SUA)
2002 Lleyton Hewitt (Australia)
2001 Lleyton Hewitt (Australia)
2000 Gustavo Kuerten (Brazilia)
1999 Andre Agassi (SUA)
1998  Pete Sampras (SUA)
1997 Pete Sampras (SUA)
1996 Pete Sampras (SUA)
1995 Pete Sampras (SUA)
1994 Pete Sampras (SUA)
1993 Pete Sampras (SUA)
1992 Jim Courier (SUA)
1991 Stefan Edberg (Suedia)
1990 Stefan Edberg (Suedia)
1989 Ivan Lendl (Cehia)
1988 Mats Wilander (Suedia)
1987 Ivan Lendl (Cehia)
1986 Ivan Lendl (Cehia)
1985 Ivan Lendl (Cehia)
1984 John McEnroe (SUA)
1983 John McEnroe (SUA)
1982 John McEnroe (SUA)
1981 John McEnroe (SUA)
1980 Bjorn Borg (Suedia)
1979 Bjorn Borg (Suedia)
1978 Jimmy Connors (SUA)
1977 Jimmy Connors (SUA)
1976 Jimmy Connors (SUA)
1975 Jimmy Connors (SUA)
1974 Jimmy Connors (SUA)
1973 Ilie Nastase (Romania).


Citeste mai multe despre   






















1239 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    nadal (Vineri, 17 septembrie 2010, 17:47)

    nutifanroger [anonim]

    batator de covoare, nu jucator de tenis,crescut si muncit de mic doar pentru asta, deloc talent, munca si forta, superstitii, icnete pe teren, chiloti scosi din fund la fiecare punct, declaratii false si probabil mut, mult dopaj cu acceptul chiar al federatiei internationale, asta e nadal, jucatorul care nici intr-o mie de ani nu-l va depasi pe roger ca talent, eleganta, precizie, arta.
    vesnic nr.1 pentru mine cel putin
    • +1 (3 voturi)    
      cam multa ura (Vineri, 17 septembrie 2010, 19:10)

      lol [anonim] i-a raspuns lui nutifanroger

      cam multa ura impotriva lui rafa
    • +1 (3 voturi)    
      cam urat ce zici tu (Vineri, 17 septembrie 2010, 19:49)

      gogu [anonim] i-a raspuns lui nutifanroger

      cred ca glumesti cu talentul
      cu munca si forta sunt de acord

      el zice ca n-ar fi superstitios http://www.dailytelegraph.com.au/sport/tennis/im-not-superstitious-nadal/story-e6frey69-1111113700894

      ritualurile lui sunt pentru a intra intr-un mod concentrat.
      cu chilotii ai dreptate, ce sa-ti zic.. nu toti suntem perfecti.

      treaba cu "probabil mult dopaj" ai scos-o adanc din putul gandirii, probabil.

      uite ca anul asta l-a depasit.
    • -1 (3 voturi)    
      dopajul nu e cu acordul nimanui (Vineri, 17 septembrie 2010, 21:41)

      doping [anonim] i-a raspuns lui nutifanroger

      Nadal foloseste, ca multi alti ciclisti si fotbalisti spaniol, un dopaj care nu poate fi detectat din urina ci doar din probe de sange luate saptamanal. Este acel blood dopping, care inseamna cresterea numarului de globule rosii in sange. Asta duce la o capacitate de efort extraordinar de mare. Practic ti se extrage sange din propriul corp, este imbunatatit si apoi introdus din nou in corp. Dopajul asta este cauza deselor accidentari pentru ca corpul face un efort mult mai mare decat este antrenat sa faca. Dopajul asta explica spre exemplu diferentele uriase de performante de la o luna la alta. La turneul de la Toronto, Nadal a fost de nerecunoscut, a jucat aproape ca un anonim. In fata unor jucatori ca Wawrinka a castigat cu mare greutate, se temea sa loveasca mingea cu reverul cu o singura mana, serviciul a fost jenant de slab. La US Open Nadal a fost zmeu, a lovit mingea cu o forta imensa si parca avea resurse inepuizabile.
      Daca continua in ritmul asta, cariera lui se va termina in cel mult 2 ani pentru ca poti sa iti inseli competitorii dar inima nu o poti pacali.
      Nadal s-a revolata cel mai mult cand cei de la antidoping au introdus o masura foarte dura de control antidoping extra competitional. Practic jucatorii trebuie sa anunte asociatia unde se afla si la ce ora pot fi contactati pentru un eventual control si asta pentru fiecare zi a anului.
      Este intradevar foarte dura dar cine nu se dopeaza nu se teme de asta. Federer nu a avut nici o obiectie dar Nadal s-a revoltat. Cand ai 40 milioane ai oameni care se ocupa de treburile organizatorice, nu te ocupi tu de asta. Ori scuza lui Nadal gen " daca ma duc la Mallorca si nu am internet si nu pot raporta 2 zile , pot fi sanctionat" sunt penibile. Azi cu atatea device-uri , blackberry iphone sa fii cu o astfel de scuza este penibil.
      E clar ca se teme de controale antidoping si probabil ca de asta a inceput blood dopingul care are riscurile lui dar macar nu poate fi detectat.
      • +1 (1 vot)    
        Nesimtire (Sâmbătă, 18 septembrie 2010, 12:05)

        tenis [anonim] i-a raspuns lui doping

        Care e efortul extraordinar depus de Nadal la US Open? A avut adversari modesti si meciuri de 3 seturi pana in finala. Nu ti-a trecut oare prin cap ca la turneele precedente nu a vrut sa forteze (tocmai pentru a-si rezerva energia) si de aceea n-a avut rezultate spectaculoase? Ce-a facut Federer inainte de a castiga Australian Open-ul anul asta? A mancat bataie la Turneul Campionilor, Abu Dhabi si Doha, iar la Australian Open a fost zmeu.
        A recurs la medicamente? Penibilule!
        Nadal il invingea pe Federer pe cand avea doar 17 ani. Il invingea pe castigatorul de la Roland Garros (Albert Costa) in 2003, desi era doar un pusti. Doar un cretin poate spune ca Nadal nu e talentat.
        • 0 (0 voturi)    
          nu e vorba de rezultate (Luni, 20 septembrie 2010, 17:18)

          doping [anonim] i-a raspuns lui tenis

          este vorba de un joc execrabil. Nici Federer nu a avut rezultate la Toronto, a pierdut in finala cu Muray dar a demonstrat ca stie tenis. Nadal nu a aratat nimic sau mai bine zis a aratat ca nu stiu tenis. Singurul atu al lui Nadal e forta. Cand nu joaca in forta nu joaca nimic. Sa fii nr 1 mondial si sa nu stii sa lovesti cu reverul este jenant. Si asta s-a vazut foarte clar la Toronto, ca alerga de pe stanga pe dreapta cat putea ca sa loveasca cu forehandul din pozitie de backhand. De serviciu nu are rost sa mai vorbim. Acuma nici Federer nu servea cine stie ce dar totusi un serviciu de daor 150km/ora mi se pare foarte slab pentru un tenismen de talia lui Nadal. Nici Federer nu serveste puternic dar 190-200km/ora sunt servicii normale pentru Federer. Andy Rodick ajunge si la 240km/ora
  • -1 (1 vot)    
    uotati-va pe net (Vineri, 17 septembrie 2010, 23:11)

    aladin [anonim]

    la cum se juca tenis in anii 90 ca sa faceti comparatie cu ce se joaca acuma si apoi ridicatii in slavi sau nu pe jucatorii actuali.
    Orice jucator din top 10 din anii 90 stia mult mai mult tenis decat Nadal si decat restul jucatorilor de astazi cu exceptia lui Federer. In anii 90 daca nu stapaneai toata tehnica loviturilor care sunt in tenis nu aveai cum sa ajungi in top 10. E adevarat ca fiecare avea lovitura lui preferata dar in orice caz nu exista un jucator care sa nu stie sa loveasca cu reverul spre exemplu. Ori ce vedem astazi, o adunatura de tenismeni care stiu sa loveasca intr-un singur fel foarte bine si cu foarte multa forta si cam atat. In anii 90 era imposibil sa ajungi nr 1 si sa nu stii sa lovesti cu reverul sau sa nu servesti bine. Nadal a ajuns nr 1 cu 2 ani in urma si lui ii era si ii este frica si acuma sa loveasca cu reverul cu o singura mana. Cat despre serviciu nu mai are rost sa vorbim. O medie de nici un as pe set uneori spune totul despre calitatea serviciului.
    Forta foarte mare corelata cu dopajul a creat specimentele de tenismeni pe care ii vedem astazi, in fruntea carora se afla detasat Nadal. E foarte imbucurator de Federer s-a decis sa nu se retraga, asta pentru iubitorii tenisului ca pentru el va fi oarecum dureros sa vada cum pierde in fata unor jucatori pe care altadata se distra cu ei dar care astazi joaca in mare forta ajutati de dopaj
  • 0 (0 voturi)    
    Cel mai bun (Miercuri, 22 septembrie 2010, 11:51)

    Stefan [anonim]

    Nadal este deocamdata mai bun ca Federer. Nu stiu insa daca Nadal va depasi recordurile lui Federer, sincer nici nu cred ca isi doreste neaparat asta. Cat despre cei care incercati sa-i subminati meritele pe motiv de dopaj: ce spuneti voi sunt numai presupuneri. Ce-i drept aproape ca nu-ti vine sa crezi la cat de bine joaca, dar sa incepeti cu rautati... Voi de fapt sunteti nervosi ca nu mai e Federer cel mai bun. Oricum Federer e un jucator care nu mai are nimic de demonstrat si care a scris deja istorie, dar nu poate sa fie cel mai bun la infinit. Indiferent de ce se va intampla, Federer va ramane Federer.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică